Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și consorțiul Italian Confindustria Romania au semnat, în premieră pentru mediul universitar românesc, un acord de parteneriat al cărui obiectiv final este crearea în România a primului Centru de excelență bazat pe colaborarea Italian Confindustria și o universitate românească.
Acordul semnat de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, și de președintele Confindustria România, Giulio Bertola, în prezența reprezentanților principalelor companii italiene de pe piața românească (ex. Intesa SanPaolo Bank, Pirelli Tyres Romania, Unicredit Bank, Technology Reply Romania, Ifis Finance, FSP Global Group e Studio Antico e Partners), prevede, alături de obiectivul general al Centrului de excelență, inițierea unor programe noi de master și doctorat, extinderea și intensificarea colaborărilor dintre UBB și universitățile din Italia, precum și programe de burse dedicate studenților UBB. De asemenea, noua colaborare cuprinde organizarea unei dezbateri anuale pe tema nevoilor și provocărilor mediului economic, social, educațional și sanitar din România.
”Italian Confindustria este un consorțiu puternic de companii de referință și/sau dinamice în mediul socio-economic, aflat în mod natural în relație cu multe universități din țară și din afara țării. Dincolo de o serie de angajamente specifice, adesea standard pentru relația cu diverse universități, mă bucur însă că Italian Confindustria Romania a înțeles rolul UBB în peisajul național și internațional și, în consecință, alături de aceste angajamente specifice vom înființa împreună primul Centrul de excelență implicând în țară Italian Confindustria Romania și o universitate românească (și anume UBB). Centrul va fi cadrul coordonării angajamentelor specifice și generării unora noi, dar și un hub inovativ de tehnologii și servicii. Îi mulțumesc prorectorului responsabil cu mediul socio-economic, conf. univ. dr. Christian Săcărea, pentru organizarea și coordonarea acestui demers.”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. Prezentă de 20 de ani în spațiul economic românesc, Italian Confindustria România este reprezentanta principalelor firme din România cu capital parţial sau total italian, asigurând peste 30000 de locuri de muncă. Membră a Confindustria Italia, asociația din România a fost recunoscută oficial ca patronat de către autoritățile românești, participând astfel la dezbaterile politicilor publice în domeniul social-economic.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA