Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, pune la bătaie un program de investiţii pentru eficientizarea consumului de energie şi protejarea mediului, potrivit Ziarului Financiar.
”Acordăm o atenţie deosebită protejării mediului şi digitalizării. În acest an avem programate investiţii de 24 de milioane de lei în panouri fotovoltaice. Vom creşte suprafaţa totală acoperită a halelor de producţie cu module fotovoltaice, prin construcţia unei noi centrale de acest fel. În prezent, avem peste 7.000 de module care compun centrala fotovoltaică instalată cu ajutorul E.ON Energie. Sunt funcţionale capacităţi fotovoltaice de 1,6 MW şi plănuim să ajungem în total la 2,2 MW”, a spus Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast, citat de ZF.
În prima parte a acestui an, TeraPlast a lansat o divizie nouă, de ambalaje biodegradabile, iar reprezentanţii grupului spuneau că se aşteaptă la o creştere a cererii după finalizarea licitaţiilor de achiziţii ale marilor lanţuri de magazine.
Grupul este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast. Începând de pe 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP, având o capitalizare de 1,6 miliarde de lei.