Raiffeisen Bank desfăşoară în perioada 7-26 noiembrie o nouă ediţie a programului Startup Studio by Factory prin care antreprenorii aflaţi la început de drum învaţă să-şi lanseze produse sau servicii noi şi să se adapteze la cerinţele din piaţă. Persoanele interesate se pot inscribe gratuit în modului de educaţie antreprenorială în periaoda 13 septembrie – 31 octombrie. Programul este derulat în parteneriat cu Impact Hub Bucharest.
”La 5 ani de la lansare, factory by Raiffeisen Bank a devenit un hub de oportunităţi pentru antreprenorii la început de drum, un program care sprijină fiecare etapă de dezvoltare – fie că vorbim de educaţie antreprenorială, finanţare, consultanţă sau scalare. Apreciem curajul, agilitatea şi creativitatea antreprenorilor cu care interacţionăm, dar şi impactul pe care ideile lor îl are în comunităţile în care activează şi în societate. Desigur, toate acestea se pot întâmpla dacă astfel de idei antreprenoriale la început de drum îşi găsesc sprijin să prindă contur, iar mai apoi finanţare să prindă viată, să iasă pe piaţă. Asta oferim noi în modulul de educaţie antreprenorială Startup Studio by Factory”, a spus Raluca Nicolescu, Director lMM Raiffeisen Bank.
Startup Studio by Factory are trei module, de Design Thinking, Business Modelling şi Pitch, iar final antreprenorii cu cele mai bune idei de afaceri pot avea acces şi la o finanţare de până la 50.000 euro pentru a-şi dezvolta ideile.
”În fiecare din cele trei module de învăţare din Startup Studio by Factory, adresăm câte o componentă definitorie în demararea oricărui business – şlefuirea ideii de business, conturarea planului de afaceri şi pregătirea unui pitch convingător. Toate acestea formează o experienţă educaţională completă, pe care am construit-o în urma interacţiunii noastre cu mii de antreprenori români. În acceleratorul de idei, oferim structură şi îndrumare tuturor participanţilor, pentru a ne asigura ca atunci când ideile lor de business ies pe porţile Startup Studio by Factory, se transformă în afaceri de succes”, a menţionat Vlad Craioveanu, Managing Partner Impact Hub Bucharest.
Startup Studio by Factory a avut 144 de participanţi în 2021 în două sesiuni de înscriere şi 300 de ore de mentorat cu peste 50 de mentori executivi de top şi fondatori ai unor companii de succes.