Compania românească Supercom, jucător pe piaţa serviciilor publice de salubritate şi de management al deşeurilor, a câştigat un contract de 409,3 mil. lei (aproximativ 84 mil. euro) pentru salubrizarea municipiului Cluj-Napoca, a oraşului Huedin şi a altor 43 de comune limitrofe pentru o perioadă de 10 ani.
”După o perioada dificilă, cu multe probleme, am reuşit să rezolvăm pe termen lung problema deşeurilor din întreg judeţul. Fiecare primărie de oraş sau comună va fi ajutată prin rezolvarea acestei probleme soluţionate de Consiliul Judeţean, deşi nu îi aparţinea în urmă cu câţiva ani. Ne dorim ca implementarea acestui proiect să fie un model de bune practici pentru întreaga ţară. Ca etape următoare, după semnarea acestui contract, operatorul de salubrizare are la dispoziţie o perioadă de mobilizare de şase luni, perioadă în care acesta îşi va aduce flota de maşini şi utilaje, îşi va angaja personalul calificat necesar şi va întocmi contractele de salubrizare”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.
Principalele activităţi pe care operatorul desemnat câştigător de către Consiliul Judeţean Cluj le va realiza vizează colectarea şi transportul, la staţiile de transfer, a deşeurilor menajere reciclabile, pe 3 fracţii şi a deşeurilor menajere reziduale.
De asemenea, separat, vor fi colectate şi alte categorii de deşeuri, precum deşeurile verzi din grădini şi cele biodegradabile, deşeurile periculoase, deşeurile voluminoase, deşeurile provenite din construcţii şi demolări, potrivit unui comunicat de presă al CJ Cluj.
”După încheierea perioadei de mobilizare, UAT-urile vizate îşi vor înceta contractele de prestări servicii încheiate cu alţi operatori de profil, astfel încât colectarea deşeurilor să se poată realiza în mod uniform, iar clujenii să poată simţi din plin beneficiile Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, în cel mai scurt timp”, a spus Marius Mânzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.