-1.3 C
Cluj-Napoca
miercuri, ianuarie 15, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALFamilia Baciu din Mureş a ajuns la afaceri de peste 103 mil....

Familia Baciu din Mureş a ajuns la afaceri de peste 103 mil. euro cu distribuitorul de piese auto Materom

Importatorul şi distribuitorul de piese auto Materom, controlat de familia Baciu din localitatea Cristeşti, judeţul Mureş, a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de aproape 508 mil. lei (103,2 mil. euro), în creştere cu 16% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a realizat anul trecut un profit net de 8,1 mil. lei (1,6 mil. euro), aproape triplu faţă de anul precedent, când Materom a avut un câştig net de 2,7 mil. lei (576.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 549 de angajaţi. Materom este o afacere de familie demarată în urmă cu 24 de ani, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul importului şi distribuţiei de piese auto.

Compania din Mureş deserveşte în prezent o reţea de peste 8.000 de clienţi din domeniile: service auto, magazine de piese auto, dealer auto, societăţi de asigurări, flote comerciale, dar şi persoane fizice. Reţeaua de distribuţie Materom cuprinde depozitul central, situat la Târgu-Mureş, şi alte 21 de depozite regionale situate în principalele oraşe din România, iar stocul companiei cuprinde peste 81.000 de articole diferite.

Dealerul local al Skoda din Târgu Mureş a devenit parte a grupului Materom din 2015, grup din care mai face parte şi Materom Automotive, dealer Mercedes-Benz. În 2019, Materom a achiziţionat reprezentanţele Dacia, Renault, Nissan la Târgu Mureş, reprezentanţa Opel de la Braşov şi reprezentanţa Skoda la Bistriţa. Tot în 2019, compania a finalizat construcţia noului centru logistic de la Târgu Mureş, potrivit informaţiilor de pe site-ul Materom. În 2021 compania achiziţionează reprezentanţa Volkswagen de la Sibiu, care devine Materom Autohaus VW.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments