web analytics
Sunteți aici
Home > ANUNȚURI > Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca rămâne cea mai bine reprezentată universitate românească și în clasamentul Shanghai pe domenii academice în 2022

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca rămâne cea mai bine reprezentată universitate românească și în clasamentul Shanghai pe domenii academice în 2022

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) rămâne și în acest an cea mai bine reprezentată universitate românească din prestigiosul clasament Shanghai/ARWU în 2022, fiind prezentă în patru domenii ale acestuia.

Astfel, UBB este singura din România în domeniile ecologie (unde se situează în intervalul 401-500 la nivel internațional) și energie-știință/inginerie (301-400). De asemenea, UBB ocupă poziția a doua la nivel național în matematică (301-400 internațional) și în științele pământului (401-500 la nivel internațional). 

”Rezultatele rankingului Shanghai sunt o nouă dovadă a faptului că universitățile mari din România au capacitatea de a concura cu cele din străinătate, iar prezența constantă a UBB în acest clasament de referință nu poate decât să mă bucure. Pentru a continua să fim prezenți în aceste clasamente este însă obligatorie intensificarea susținerii activităților de cercetare și inovare, susținerea permanentă a performanței, nicidecum a uniformizării”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW