Compania poloneză Solaris Bus & Coach, unul dintre cei mai mari producători de vehicule electrice pentru transport public, va livra operatorului de transport public Tursib din Sibiu 9 autobuze electrice, valoarea achiziţiei fiind de 27,9 mil. lei (5,6 mil. euro). Cele 9 autobuze electrice au fost achiziţionate pentru Sibiu de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
”Flota Tursib numără în prezent 110 autobuze noi. Încă 9 autobuze, electrice, vor completa modernizarea transportului public pe care ne-am concentrat în ultimii 4 ani. Vom continua pe această direcţie pentru că reamintesc că avem depus un proiect în parteneriat cu 9 localităţi din jurul municipiului Sibiului pentru a cumpăra 36 de autobuze electrice care să deservească transportul în zona periurbană.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.
Autobuzele vor fi livrate etapizat, în perioada iulie-septembrie, primul sosind în Sibiu la finalul săptămânii trecute. Împreună cu autobuzele sunt livrate şi 3 staţii de încărcare rapidă şi 9 staţii de încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor.