6.7 C
Cluj-Napoca
joi, aprilie 18, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALBosch investește în educarea și formarea viitorilor lideri din organizație

Bosch investește în educarea și formarea viitorilor lideri din organizație

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, continuă formarea viitorilor lideri din organizație, prin lansarea înscrierilor în programul Junior Managers 2022. Programul se află deja la a noua ediție și a fost dezvoltat cu scopul de a oferi oportunități de dezvoltare accelerată absolvenților interesați de poziții de leadership, management și coordonare. În 2022, programul oferă opt locuri tinerilor din toată țara, într-un format personalizat, în domeniile tehnic și comercial, într-una din locațiile Bosch din Cluj, Blaj și Timișoara.

Junior Managers Program (JMP) se adresează tinerilor care își doresc să-și valorifice talentul în cadrul unui mediu profesional modern și competitiv, cu acces  la experiența internațională, care să constituie un punct de plecare solid pentru viitoarea lor carieră în Bosch. Pentru acest program, compania caută persoane care au finalizat studiile sau sunt pe cale să le termine, ori au deja o primă experiență profesională. În plus, experiența internațională sau cea în domenii de interes precum logistică, afaceri internaționale, producție, calitate sau financiar, reprezintă un avantaj. „În program intră tineri cu rezultate academice excepționale. Ne uităm însă cu atenție la experiențele acumulate în afara orarului academic”, a declarat Ramona Bădescu, group leader HR în cadrul Grupului Bosch în România și coordonator al programului. Pe lângă rezultatele academice excepționale, pentru reușita admiterii în program sunt necesare și abilități și

competențe specifice. „Potențialul este ceea ce face diferența pe termen lung. În măsurarea potențialului, ne uităm la o sumă de trăsături precum curiozitate, autenticitate, empatie, comunicare, dar și abilități analitice”, a completat coordonatorul programului JMP în România.

Bosch încurajează dezvoltarea tinerilor cu potențial de lideri

Programul Junior Managers este de o importanță strategică pentru Bosch, întrucât 90 de procente dintre managerii Bosch provin din promovări interne. Compania derulează anual programul JMP sub forma unui parcurs intens către roluri de lideri pentru absolvenții de programe de licență, masterat sau doctorat, precum și pentru cei care sunt deja la o primă experiență profesională. Cu o durată de 24 de luni, programul se dovedește a fi o experiență transformatoare pentru participanți, atât datorită proiectelor complexe pe care cei admiși trebuie să le dezvolte, dar și a cadrului în care se desfășoară programul. Candidații vor fi implicați în diferite domenii de activitate din ariile comercială și tehnică, precum inginerie de producție sau calitate, contabilitate, logistică, și alte domenii similare. Scopul este de a dezvolta proiecte folosind tehnologii de ultimă generație cu aplicabilitate imediată în cadrul companiei.

În funcție de profilul și experiența profesională, dar și de interesul și competențele pe care participanții vor să le dezvolte, aceștia urmează un plan personalizat de învățare și muncă ce include de la patru până la șase stații diferite, dintre care o experiență internațională. De asemenea, tinerii sunt încurajați să experimenteze și într-un departament nou, respectiv o stație diferită de profilul lor, pentru a înțelege mai bine modul de funcționare a companiei, dar și pentru a crește propria capacitate de adaptare.

În procesul de admitere în programul din 2022 sunt deschise opt locuri, dintre care patru la fabrica Bosch din Cluj, dedicată componentelor electronice auto, două la fabrica Bosch din Blaj, unde se dezvoltă tehnologii industriale și soluții de mobilitate, și alte două locuri la Bosch Service Solutions din Timișoara, divizie ce oferă servicii de business și soluții de externalizare a proceselor de afaceri. „Selecția este un prilej în care ne luăm timp să dialogăm cu candidații noștri printr-o varietate de metode: interviu, testare online, assessment center, întâlnire cu top management”, a adăugat coordonatoarea programului în România. Astfel, toți participanții în program au acces la tehnologii și paradigme de lucru de ultimă generație, precum Industria 4.0 și cloud engineering pentru formarea viitorilor experți în domeniul tehnic sau AIoT (Inteligența Artificială combinată cu Internetul lucrurilor) și conectivitate pentru soluții de mobilitate și conducere autonomă.

Experiența diversă și complexă la nivel mondial

Implicarea în proiecte complexe, alături de echipe variate, reprezintă o provocare la care tinerii din program răspund cu entuziasm. „Privind retrospectiv, pot spune acum că programul JMP este cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat din punct de vedere profesional. Experiența dobândită prin rotația avută în departamentele comerciale mi-a oferit o perspectivă generală a întregului sistem comercial. Relațiile create cu persoane din întreaga lume, în special din stagiul extern din Anderson, Carolina de Sud, mă ajută în demararea noilor proiecte și a îmbunătățirilor ce le întreprind,” a declarat Andrei, absolvent al programului JMP, în prezent group leader în logistică la Fabrica Bosch din Blaj.

Unul dintre punctele cheie ale programului este reprezentat de încrederea și susținerea pe care participanții o primesc pe durata celor doi ani din partea unor mentori experimentați. Mai mult, aceștia au acces la un grup de Alumni JMP din întreaga lume, fapt ce poate fi foarte folositor în dezvoltarea lor în cadrul companiei. Rețeaua profesională valoroasă din cadrul JMP îi ajută să învețe continuu de la mentorii lor, dar și să colaboreze mai bine și să lucreze mai eficient. Programul include beneficii specifice stilului modern de lucru, precum și posibilitatea de a lucra în regim de telemuncă. Programul JMP are o durată de maxim 24 de luni, însă are la bază un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, iar data intrării în program este flexibilă. Absolvenții programului își cresc șansele de a ocupa poziții cu rol de conducere după încheierea programului. De asemenea, tinerii profesioniști au la dispoziție resurse creative pentru activitățile și proiectele lor prin accesul la spații de muncă care inspiră (IWC – Inspiring Working Conditions), un concept întâlnit la nivel global în Bosch.

Grupul Bosch este prezent în România de 28 de ani și are în jur de 8.800 de angajați în șase entități. În 2021, Bosch a generat vânzări consolidate de 494 de milioane de euro pe piața din România. Vânzările nete totale, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,7 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare și dezvoltare din Cluj și București și unitățile sale de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și din Blaj, Bosch mai operează și o unitate de producție de Tehnologie industrială, localizată, de asemenea, în Blaj, precum și un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timișoara. În București, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala țării.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. Acesta are aproximativ 402.600 de angajați în întreaga lume (status la 31 decembrie 2021). Compania a generat vânzări de 78,7 miliarde de euro în anul 2021. Operațiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluții de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluții inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește viziunea unei mobilități sustenabile, sigure și incitante. Compania își folosește expertiza în tehnologia de senzori, software și servicii, precum și propriul cloud IoT, pentru a oferi clienților soluții conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovații pentru o viață conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch îmbunătățește calitatea vieții la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare care generează entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viață”. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH și cele aproximativ 440 de filiale și companii regionale din 60 de țări. Prin includerea partenerilor comerciali și de service, rețeaua globală de producție, inginerie și vânzări Bosch acoperă aproape toate țările din lume. Cu cele peste 400 de locații din lumea întreagă, Grupul Bosch a fost neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon încă din primul trimestru al anului 2020. Baza pentru viitoarea creștere a companiei este puterea sa inovatoare. În cele 128 de locații din lume, Bosch are aproape 76.100 de angajați în cercetare și dezvoltare, dintre care aproximativ 38.000 de ingineri software.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments