web analytics
Sunteți aici
Home > ANUNȚURI > UBB lansează programul de masterat Business Analytics și Managementul Informațiilor în parteneriat cu mediul de afaceri

UBB lansează programul de masterat Business Analytics și Managementul Informațiilor în parteneriat cu mediul de afaceri

Facultatea de Ştiinţe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) include în oferta de studii, începând cu anul universitar 2022-2023,  programul de masterat Business Analytics și Managementul Informațiilor.

Prin parteneriatul strategic dintre UBB-FSEGA și SAS România, studenții înscriși vor deprinde competențe tehnice în domeniul Business Analytics dublate de certificări academice apreciate de mediul economic.

Născut din exigența cerințelor mediului de afaceri și pieței muncii, masteratul își pregătește absolvenții pentru profesiile prezentului, dar și ale viitorului imediat, precum: Business Analytics Specialist, Business Intelligence Specialist, Data Scientist, Data Engineer, Big Data and Cloud Analyst, IT Project/Program Manager sau Developer.

Profesiile din domeniul analizei datelor au fost evidențiate în raportul Forumului Economic Mondial din 2020, intitulat ”The Future of Jobs”, ca având cea mai mare creștere a cererii în toate domeniile. Practic, în tot mai multe organizații se implementează sisteme decizionale bazate pe date, așadar capacitatea angajaților de a analiza date și a trage concluzii a devenit indispensabilă. 

Pregătirea academică în domeniul Business Analytics înseamnă, pe scurt, crearea capacității absolvenților de a lucra cu date reale din diverse domenii de activitate, de a construi modele pentru a înțelege sensul acelor date, de a folosi diverse pachete software specializate în analiza datelor și de a putea livra soluții potrivite pentru probleme reale. Candidații care doresc să urmeze cursurile acestui program de masterat ar trebui să dețină noțiuni elementare de programare și informatică în general, să fie orientați spre rezolvarea problemelor și să aibă o doză de curiozitate în a descoperi lucruri noi din datele care ne înconjoară. 

Programul se bucură de un parteneriat strategic cu SAS – lider global în soluții software de analytics, studenții beneficiind astfel de o suită de resurse tehnice și educaționale, precum și de un avantaj competitiv pe piața muncii. SAS a oferit Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) capacitatea de a acorda studenților absolvenți ai programului Business Analytics și Managementul Informațiilor calificările SAS Big Data Analytics și SAS Advanced Business Analytics, în funcție de configurația cursurilor urmate. Astfel, studenții vor putea obține atât diploma programului de studiu, cât și această calificare tehnică, fiindu-le certificată expertiza în realizarea de analize avansate de date folosind produsele SAS.

Colaborarea în domeniul curriculei academice de profil este întărită de asocierea cu un alt exponent de top al mediului de afaceri: Betfair România Development. Compania este un partener tradițional al FSEGA, participând la elaborarea şi livrarea de cursuri, laboratoare pe domeniul Sistemelor de asistare a deciziilor economice şi Product Management. Implicarea Betfair România a constat în susținerea de ateliere practice în care studenții au avut acces la uneltele și tehnologiile folosite în companie, au oferit feedback pentru proiectele studenților și, dată fiind experiența pozitivă, vor continua să deruleze aceste activități și în cadrul noului program de masterat.

„Creșterea volumelor de date creează un mediu economic plin de noi provocări și oportunități. Este necesar să conștientizăm nevoia achiziționării de competențe în domeniul analizei avansate de date şi să facem eforturi participând activ, prin crearea unor programe de studii actuale. Dobândirea abilităților pentru a lua decizii bazate pe date în vederea îmbunătățirii proceselor și a transformării afacerii necesită o combinație de cunoștințe din domeniul informaticii și al economiei. Programul de studii Business Analytics și Managementul Informațiilor îşi propune pregătirea studenților noștri pentru cariere profesionale într-o lume guvernată de date, oferind abilitățile și cunoștințele pentru a deveni experți în știința datelor, capabili să abordeze analiza din perspectiva strategică a unei afaceri. Suntem printre puţinele instituţii de învăţământ superior din ţară care au în portofoliu un program de Business Analytics. Este un masterat tipul advanced-business-oriented,  corelat cu realitatea mediului economci actual, iar UBB-FSEGA reprezintă locul potrivit pentru un astfel de program de studii.” a declarat conf. univ. dr. Răzvan V.  Mustaţă, decanul FSEGA.

Alina Luchian, Academic & Education Program Manager SAS Romania & Moldova, a declarat: „Colaborarea strânsă cu universitățile este un element important al activităţii SAS pe piaţa locală. Unul din obiectivele noastre este de a crea capabilităţi avansate în rândul viitorilor absolvenţi în domeniul analizei avansate de date, inteligenţei artificiale orientate către om. Scopul nostru este să îi ajutăm pe viitorii absolvenţi din domeniul ştiinţei datelor, nu doar din domeniile ştiinţelor exacte, dar şi din domeniul economic sau conexe, să îşi perfecteze cunoştinţele şi să devină specialişti căutaţi de către cei mai importanţi angajatori. Dorinţa noastră este să contribuim la dezvoltarea unei forţe de muncă înalt calificate şi să putem să contribuim la atingerea numărului de 5.000 de specialişti în analiza avansată de date până în 2025. Parteneriatul nostru solid cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB este unul din paşii importanţi în această direcţie.” 

În același registru, Petru Roman, Director of Technology, Betfair Romania Development afirmă: „Pentru noi, echipa Betfair Romania Development, implicarea în educația în domeniul tehnologiei este mereu o experiență împlinitoare, pe care dorim să o continuăm. Colegii noștri din Departamentul Data and Analytics participă deja de câțiva ani, ca invitați experți, în cadrul programelor de formare derulate de FSEGA, contribuind în cadrul cursurilor și laboratoarelor, cu experiența lor profesională, la subiecte ce țin de domeniul Big Data, precum: prelucrarea, modelarea și vizualizarea datelor. În echipele noastre, avem o cultură a mentoratului și a formării continue. De aceea, ne bucurăm să putem fi alături în formarea noilor generații de specialiști în tehnologie, cu atât mai mult cu cât e un domeniu atât de dinamic, în continuă transformare, și suntem conștienți de contribuția pe care o putem aduce în zona practică, prin contactul direct cu inovațiile din domeniul Big Data, susținând astfel dezvoltarea profesională a acestor tineri.”„Parteneriatul și certificările SAS reprezintă o validare din partea unui lider mondial în soluții de tip analytics a adecvării programului nostru de studii la cerințele și tendințele acestui domeniu atât de dinamic. Totodată, legăturile strânse pe care le avem de multă vreme cu Betfair, în special implicarea departamentului sus-amintit consolidează aplicabilitatea şi deschiderea programului de studiu către zona de business, tehnologia informațională aliniate trendului modern al pieței muncii. Aşadar, putem afirma că avem un masterat business-academic de Business Analytics.”, consideră conf. univ. dr. Dan-Andrei Sitar-Tăut, Responsabil program de studiu.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW