6.7 C
Cluj-Napoca
vineri, februarie 23, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALDezvoltatorul imobiliar Novarion investeşte 70 mil. euro într-un proiect imobiliar cu 500...

Dezvoltatorul imobiliar Novarion investeşte 70 mil. euro într-un proiect imobiliar cu 500 de apartamente la Sibiu

Dezvoltatorul imobiliar Novarion a lansat a doua fază din proiectul de 70 mil. euro prin care construieşte în Sibiu un cartier care va cuprinde aproape 500 de aparta­mente, aproape 30 de case, trei restaurante şi o sală de sport multifuncţională, potrivit Ziarului Financiar.

”Noi în cadrul grupului avem o agenţie imobiliară şi o companie de construcţii şi am făcut un pas normal spre dezvoltarea imobiliară. Am creat această companie în care am atras şi un fond de investiţii, Meta Estate Trust, şi dezvoltăm Cartierul Bunelor Maniere, un proiect mixt care se întinde pe 53.000 mp de teren.”, a spus Raul Ţărnaru, fondator al Novarion, citat de ZF.

Raul Ţărnaru deţine de câţiva ani compania XUX Investment, prin care operează o franciză RE/MAX în Sibiu. Totodată, el este asociat în firma de construcţii DMX Construction, activă în principal pe segmentul industrial. Odată cu pandemia, antreprenorul a lansat compania Novarion – care a atras 3 mil. euro în două runde de finanţare de la Meta Estate Trust, un REIT care acum deţine 17% din compania Novarion. 

Prima etapă din a doua fază a fost deja lansată, iar Novarion plănuieşte ca în 2025 să înceapă construcţia ultimei faze din proiect, astfel încât tot cartierul de 70 mil. euro să fie ridicat până la finalul anului 2026. Preţurile la care au început să vândă proiectul s-au situat la sub 1.000 de euro pe metru pătrat construit, în timp ce acum preţul a ajuns la peste 1.200 de euro pe metru pătrat construit, plus TVA. 

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments