web analytics
Sunteți aici
Home > BUSINESS ÎN ARDEAL > Consiliul Judeţean Arad a alocat 1 mil. euro pentru susţinerea companiilor care vor opera curse de pe aeroportul arădean

Consiliul Judeţean Arad a alocat 1 mil. euro pentru susţinerea companiilor care vor opera curse de pe aeroportul arădean

Consiliul Judeţean Arad a alocat 1 mil. euro pentru susţinerea activităţii companiilor aeriene de pe Aeroportul Arad în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19. Conform schemei de ajutor de stat, aprobată în prealabil de către Comisia Europeană, beneficiarii măsurii sunt companiile aeriene care se angajează să opereze zboruri regulate de pe/către Aeroportul Arad şi îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Pentru a deveni eligibile, companiile aeriene trebuie să prezinte un plan de afaceri prin care se angajează să opereze zboruri regulate din sau către Aeroportul Arad pentru cel puţin patru destinaţii, cu o frecvenţă minimă de două ori pe săptămână şi o perioadă de cel puţin 12 luni. Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de maxim 1.000.000 euro, suportat din bugetul judeţului Arad. Ajutorul per companie nu poate depăşi suma de 600.000 de euro şi va fi acordat în două tranşe, până cel târziu la data de 30 iunie 2023.

”Este un demers necesar pentru a veni în sprijinul operatorilor aerieni şi al aeroportul internaţional Arad. Ne dorim ca prin această măsură să susţinem mediul economic, dar şi să oferim noi oportunităţi pentru investiţii în economia judeţului”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, într-un comunicat de presă.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW