Producătorul şi distribuitorul de articole pentru amenajări interioare şi exterioare Ax Perpetuum Impex din Cluj-Napoca, controlat de antreprenorul Dan Mihai Pitic, a contractat un credit de 15 mil. lei de la UniCredit Bank, garantat de EximBank in proportie de 90%, in cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.
”Acest pachet de finanţare ne sprijină într-un moment foarte important pentru companie şi va fi utilizat în principal pentru susţinerea activităţilor noastre curente”, spune Dan Pitic, fondatorul grupului Perpetuum.
Înfiinţată în urmă cu 28 de ani, compania şi-a început activitatea cu distribuţia hârtiei şi a produselor de papetărie pe piaţa locală din Cluj-Napoca. Gama de produse vândute a crescut şi s-a diversificat continuu de-alungul timpului, activitatea companiei fiind dezvoltată prin adăugarea de noi divizii cu domeniul de amenajari interioare. Astfel, în 1995, societatea a trecut la producţia şi vânzarea de mobilier de birou şi electrocasnice şi distribuţia de produse de ambalare precum borcane, capace, dopuri etc.
Din 2000, societatea devine importator şi distribuitor de pardoseli – mocheta, covoare, covor din PVC, lemn de esenţă tare. Astfel, se pun bazele unei reţele de distribuţie care furnizează la peste 3.000 de puncte de vânzare în toată ţara. Pe lângă depozitul central din Cluj Napoca, Ax Perpetuum deţine şi două depozite logistice în Targoviste şi Bucureşti.
Complementar, compania a dezvoltat si activitatea de vânzare plinte şi profile, izolarea acoperişurilor, hidroizolaţii, uşi acordeon – produse comercializate sub marca proprie Profiline, a creat un departament de textile – perdele, draperii, tapiţerie, baie, textile de bucătărie, fiind înregistrate mărcile Waterlilly şi Atria, şi o divizie de ceramică.