-1.3 C
Cluj-Napoca
duminică, ianuarie 12, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALOrange va investi peste 200 de milioane de euro pe an în...

Orange va investi peste 200 de milioane de euro pe an în reţeaua din România

Grupul francez Orange are un plan pe termen lung pentru piaţa din România şi îşi va accelera investiţiile pe piaţa locală pentru a-şi păstra poziţia de lider pe telefonia mobilă şi pentru a câştiga teren şi pe zona de servicii fixe, au spus reprezentanţi ai echipei de top management a grupului dar şi a subsidiarei locale în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Bucureşti, la şase luni după finalizarea procesului de achiziţie al Telekom Fix, o tranzacţie de aproape 300 mil. euro.

”Anul acesta mărim şi valoarea investiţiei în reţelele noastre care cumulativ va depăşi 200 de milioane de euro anual”, a spus Liudmila Climoc, CEO al Orange România.

România este o piaţă competitivă, unde anumite segmente de business s-au maturizat, dar potenţial de creştere există în continuare, a adăugat Liudmila Climoc.

”România este probabil cea mai competitivă piaţă din Europa. Eu sunt sigură că clienţi din România au acces la cel mai bun raport preţ calitate, deci sunt patru jucători puternici care se bat pentru cotă de piaţă şi pentru cotă în valoare. Este o piaţă care şi-a atins în mare parte potenţialul de valoare şi iată de ce vedem că operatorii se îndreaptă către servicii inovative, către conţinut mai variat, către calitate. Noi la rândul nostru mizăm pe acele atribute care i-au făcut pe clienţi să ne aleagă mereu, calitatea reţelei, a serviciilor oferite şi serviciile de top pentru clienţi. Acum când ne-am unit forţele cu Orange România Communi­cation suntem prezenţi în 57% din gospodăriile din România cu măcar unul dintre serviciile noastre. Dacă ne comparăm cu rata de convergenţă pe gospodării, de 41 la sută – este vorba de gospodării care folosesc serviciul mobil şi fix de la acelaşi operator, avem şi potenţial de creştere.”, a mai spus Liudmila Climoc.

Orange îşi propune să crească puternic pe segmentul fix, iar ca parte a acestei strategii compania a lansat şi noi abo­namente cu viteze la net fix de 1,8 Gbps pentru descărcarea datelor în toată reţeaua de fibră optică – atât cea proprie cât şi cea preluată de la fostul Telekom.

Telekom a finalizat la finele anului trecut achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al fostului Telekom Fix de la grupurile Deutsche Telekom / OTE. Statul român mai deţine 46% din acţiunile fostului Telekom Fix, în prezent denumită Orange Communications.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments