-10.3 C
Cluj-Napoca
luni, februarie 10, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALAntreprenorul Alexandru Vasile are peste 1.000 de pacienţi lunar în policlinica deschisă...

Antreprenorul Alexandru Vasile are peste 1.000 de pacienţi lunar în policlinica deschisă în comuna Maieru din Bistriţa-Năsăud. În 2021 Policlinica Maieru a avut afaceri de peste 2 mil. lei

Nevoia de servicii medicale şi în mediul rural l-a determinat pe antre­prenorul Alexandru Vasile să pornească un business în piaţa privată a sănătăţii în comuna Maieru din judeţul Bistriţa-Năsăud, la circa 60 km de oraşul reşedinţă de judeţ. În 2020 au început să fie disponibile circa 20 de specialităţi medicale, iar în prezent peste 1.000 de pacienţi trec lunar pragul policlinicii, potrivit Ziarului Financiar.

”În familie noi suntem în domeniul medical, părinţii meu au deschis prima farmacie privată în Bistriţa în 1991 şi ulterior am început să dezvoltăm partea de farmacii şi în oraş, şi în mediul rural. Am ajuns la concluzia că pacienţii duc lipsă de medicină specializată în mediul rural, la noi în judeţ este una dintre cele mai mari probleme. Pacienţii nu au acces la sănătate specializată în mediul rural. Am căutat o zonă pretabilă pentru investiţie, să fie populaţie suficientă, ca medicii să aibă adresabilitate. Asociatul meu este Vasile Negruşier”, a povestit antreprenorul Alexandru Vasile, citat de ZF.

Acesta a explicat că Maieru este una dintre cele mai mari comune din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar pe o rază de 15 kilometri există circa 45.000 de locuitori.

”Media de vârstă în zonă este destul de ridicată, patologii sunt multe. În 2019 am pus bazele policlinicii, la jumătatea lui 2020 am început să avizăm primele specialităţi medicale. Avem în jur de 20 de specialităţi medicale, cele necesare zonei, pediatrie, medicină internă, cardiologie, neurologie, dermato-venerologie, ortopedie, urologie, ginecologie”, a mai spus Alexandru Vasile.

Fiecare specialitate are propriul medic, însă în regim de colaborare. Dotările necesare şi o relaţie onestă îi atrag pe medici şi în mediul rural, mai precizează fondatorul Policlinicii Maieru.

”Ideea este să facem totul într-un singur loc. Anul acesta urmează să achiziţionăm şi echipamente pentru imagistică. În 2022 avem în plan să mai deschidem încă două clinici, tot în mediul rural, în judeţul nostru, să mai cumpărăm aparatură. Problema pacientului este timpul pierdut să meargă în oraşul alăturat, costurile”, a afirmat Alexandru Vasile.

Preţurile pentru consultaţii pornesc de la 50 de lei şi pot ajunge la 300 de lei, sumă în care intră o consultaţie, cu tot ce înseamnă investigaţii, control. În 2021, cifra de afaceri a Policlinicii Maieru a fost de peste 2,1 mil. lei, iar pentru anul în curs planurile urmăresc un prag de 3 mil. lei afaceri, care depinde însă de deschiderile celor două noi clinici pe care antreprenorul le are în plan.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments