Anul acesta suma totală pentru finanțarea sectorului educațional din Cluj-Napoca este de 257.956.184 lei (aproximativ 52.000.000 euro). Suma este compusă din finanțarea de la bugetul de stat – 59.193.783 lei (11.838.000 euro) și investiția de la bugetul local – 198.762.401 lei, adică aproximativ 40.000.000 de euro.
Procentual, peste 75% dintre fondurile investite în educația clujeană sunt suportate de la bugetul local. Cei 40.000.000 de euro de la bugetul local sunt împărțiți astfel:
– 92.864.401 lei (18.572.000 Euro): finanțare de bază (cheltuieli cu bunuri și servicii) + finanțare complementară (reparații capitale, obiecte de inventar și alte subvenții) + vouchere de perfecționare, bursele, transportul elevilor și alte programe desfășurate de municipalitate în domeniul educației;
– 56.898.000 lei (11.400.000 euro): fondurile europene și investițiile în infrastructură educațională;
– 49.000.000 lei (10.000.000 euro): fondurile alocate pentru creșe.