web analytics
Sunteți aici
Home > BUSINESS ÎN ARDEAL > Start-up-ul OVES Enterprise din Cluj şi-a bugetat afaceri de 30 mil. lei, dublu faţă de 2021

Start-up-ul OVES Enterprise din Cluj şi-a bugetat afaceri de 30 mil. lei, dublu faţă de 2021

Compania OVES Enterprise, start-up de dezvoltare de software din Cluj, are în plan dublarea cifrei de afaceri în 2022, până la 30 de milioane de lei, şi investiţii în valoare de 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea de produse, achiziţii de companii şi realizarea de parteneriate strategice, pentru a susţine dezvoltarea pe pieţele internaţionale, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

OVES Enterprise, companie înfiinţată în 2015 la Cluj, a deschis recent la Munchen (Germania) primul birou din afara României, ca parte a strategiei de extindere la nivel internaţional ce vizează prezenţa în cinci ţări până la finalul anului în curs: Germania, SUA, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi Spania.

De asemenea, la începutul anului în  curs, OVES Enterprise a intrat în parteneriat cu compania englezească OutThink, dezvoltatorul unei platforme de management al riscului uman în domeniul securităţii cibernetice. Astfel, compania românească va dezvolta mai multe module integrate ale soluţiei OutThink, contribuind la crearea şi completarea segmentelor de Machine Learning (ML – Învăţare Automată) şi Artificial Intelligence (AI – Inteligenţă Artificială) ce ajută la stabilirea profilurilor angajaţilor sau utilizatorilor.

”Acest parteneriat reprezintă un catalizator al eforturilor depuse în ultimii ani de a îmbunătăţi calitatea serviciilor pe care le oferim clienţilor şi de a diversifica natura proiectelor implementate”, a spus Mihai Filip, CEO al OVES Enterprise.

Parteneriatul face parte din strategia OVES Enterprise de a-şi diversifica portofoliul de soluţii şi competenţe, în direcţia accesării de proiecte mai sofisticate, ce vizează integrarea de tehnologii noi, din sfera inteligenţei artificiale şi big data.

O altă direcţie avută în vedere de OVES Enterprise anul acesta pentru diversificarea portofoliului de competenţe şi soluţii oferite este achiziţia de companii mai mici, dar cu know-how şi expertiză în soluţii complementare celor deja dezvoltate şi în utilizarea de noi tehnologii care permit, în cele din urmă, livrarea de produse tot mai bune şi mai avansate din punct de vedere tehnologic.

”Am achiziţionat, anul trecut, două firme mai mici, principalul obiectiv fiind accesul la resursele de  care acestea beneficiau. Pentru anul în curs, obiectivul nostru este achiziţia a încă 2 – 3 companii cu sfere de competenţe în zonele de securitate cibernetică, Machine Learning şi inteligenţă artificială”, a mai spus Mihai Filip.

În prezent, 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data. OVES Enterprise are în prezent 71 de angajaţi şi birouri în România şi Germania. 

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW