web analytics
Sunteți aici
Home > ANUNȚURI > Blue Air reia din iunie zborurile directe din Cluj-Napoca spre Constanţa

Blue Air reia din iunie zborurile directe din Cluj-Napoca spre Constanţa

Blue Air va relua începând cu data de 20 iunie 2022 zborurile regulate sezoniere spre Constanţa, cu trei frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri şi vineri, conform unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj. La doar o oră distanţă, ruta care conectează Clujul de Constanţa facilitează călătoriile spre litoralul Mării Negre, atât pentru clujeni, cât şi pentru pasagerii din întreaga Transilvanie.

Dacă anul trecut zborurile spre Constanţa erau operate cu 2 frecvenţe pe săptămână, creşterea operaţiunilor de zbor desfăşurate de către compania aeriană Blue Air pentru anul acesta, de la 2 la 3 frecvenţe săptămânale, răspunde necesităţilor de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic turistic către riviera Mării Negre, potrivit comunicatului de presă transmis. Zborurile sunt deja disponibile spre vânzare.

”Reluarea zborurilor spre Constanţa este un moment aşteptat de mulţi pasageri, pentru că este o destinaţie tradiţională, iar decizia companiei Blue Air de suplimentare a frecvenţelor de la 2 la 3 zboruri săptămânale de pe aeroportul Cluj confirmă interesul crescut al pasagerilor pentru legătura aeriană cu litoralul Mării Negre”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW