Dezvoltatorul de soluţii plastice tehnice Reinert Kunststofftechnik, achiziţionat la finalul anului 2019 de germanii de la CCBA Verwaltungs, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 25 mil. euro, în creştere cu aproximativ 13% faţă de anul trecut, potrivit Ziarului Financiar. Reinert Kunststofftechnik a realizat în 2021 afaceri de 22,2 mil. euro.
”Factorii pe care ne bazăm în estimările noastre sunt creşterea portofoliului de clienţi, precum şi extinderea domeniilor pe care le deservim. Pe lângă automotive, am reuşit contractarea unor proiecte noi pentru industria medicală, respectiv cea a produselor de uz casnic. Preconizăm pentru acest an o creştere a pieţei în industria producătorilor de materiale plastice de minim 10% faţă de 2021”, a declarat Octavian Petru, general manager al Reinert Kunststofftechnik, citat de ZF.
Compania se ocupă de întregul proces de dezvoltare a produselor, începând cu proiectarea şi confecţionarea instrumentelor de bază ale unei piese şi până la piese cu mai multe componente, în unităţi extrem de complexe, inclusiv asamblare, tampografiere şi sudare. La începutul anului 2020, compania a anunţat că va investi 5 mil. euro în extinderea fabricii de mase plastice din parcul industrial Eurobusiness Oradea, unde activează din 2015. Proiectul de investiţii constă în construirea unei noi clădiri de aproximativ 5.500 mp, destinată activităţii de fabricare a produselor din material plastic, potrivit unor informaţii anterioare.