web analytics
Sunteți aici
Home > LOCURI DE MUNCĂ > Autoliv a ajuns la 10.000 de angajaţi în fabricile din Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Rovinari

Autoliv a ajuns la 10.000 de angajaţi în fabricile din Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Rovinari

Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România, sub­sidiara locală a grupului suedez Autoliv cu vânzări globale de 7,4 mld. dolari şi 68.000 de angajaţi la nivel global în 2020, a ajuns în prezent la aproximativ 10.000 de angajaţi în cele şase fabrici pe care compania le deţine pe piaţa locală, conform site-ului companiei.

Autoliv deţine pe piaţa locală fa­brici în Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Rovinari, cea din urmă fiind inaugurată de suedezi în toamna anului 2019. Pe lângă unităţile de producţie a com­ponentelor auto, compania mai de­ţine la nivel local centre de ingi­nerie şi dezvoltare în Braşov, Iaşi şi Timişoara, dar şi un centru eu­ropean de competenţe IT şi numeroase funcţii suport pentru subsidiarele Autoliv din România şi din Europa.

Autoliv a inaugurat în septem­brie 2019 o nouă fabrică, la Rovinari, judeţul Gorj, unde produce închiză­tori pentru centurile de siguranţă auto, o investiţie greenfield de peste 20 mil. euro, potrivit unor informaţii furnizate anterior de reprezentanţii primăriei Rovinari.

Grupul auto suedez Autoliv a deschis prima fabrică din România, care produce centuri de siguranţă şi sisteme pentru airbaguri, în anul 1997 la Braşov, aceasta fiind urmată în anul 2007 de o nouă investiţie de 30 mil. euro în a doua unitate, în Lugoj. Ulterior, suedezii şi-au dezvoltat businessul de pe plan local prin achiziţionarea, în 2012, de la pro­ducătorul de pantaloni LRO, con­trolat de omul de afaceri Keresztes Zoltán, a unui teren de 37.000 mp în Sfântu Gheorghe. Valoarea investiţiei în fabrica de la Sfântu Gheorghe s-a ridicat la 15 mil. euro.

În 2017, Autoliv a deschis un centru de inginerie la Iaşi, în clădirile United Business Center din ansamblul Palas, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu. Inginerii Autoliv dezvoltă aici soluţii bazate pe cercetare multidisciplinară. Capabilităţile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate, astfel încât acestea să ţină cont atât de contextul rutier, cât şi de starea şoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic. Tot în 2017, suedezii au deschis o unitate de producţie pe piaţa locală, în localitatea Oneşti, judeţul Bacău, aceasta fiind şi una dintre puţinele investiţii ale unui producător de componente auto în regiunea Moldovei. Autoliv produce în fabricile locale centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbaguri şi volane, în principal pentru pieţele externe, pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault sau Ford.

În luna septembrie 2018, Autoliv a anunţat formarea unei noi divizii la Braşov, RBE (Romania Brasov Electronics), axată pe dezvoltarea sistemelor electronice de siguranţă din zona de Passive Safety. Schimbarea a avut loc după desprinderea oficială a entităţii Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timişoara şi Iaşi.

Autoliv a aprobat în 2021 demararea unei investiţii de 165 mil. lei (aprox. 55 mil. euro) în fabrica de la Lugoj, unde vor fi create şi 300 de noi locuri de muncă. Suma este destinată construcţiei unei noi hale de producţie, cu o suprafaţă de peste 15.000 mp, unde vor fi instalate echipamente noi, pentru a produce materia primă din care se confecţionează airbag-ul. O parte din această sumă (51 milioane lei) este obţinută ca ajutor de stat, acordat în baza schemei reglementată prin H.G. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. În prezent, compania produce în România peste 20 milioane airbag-uri anual, la Lugoj şi la Reşiţa, având peste 3.400 de angajaţi implicaţi în procesele de siliconare, tăiere şi asamblare a acestor sisteme de siguranţă auto. Fabrica din Lugoj are o suprafaţă de peste 25.000 mp şi peste 2.500 de angajaţi.

Articole similare

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW