Compania de construcţii P.A.B. România, controlată de antreprenorul Ion Sandu din Arad, a câştigat un contract de 165,7 mil. lei (33,5 mil. euro), TVA inclus, pentru amenajarea unui traseu de transport public de călători care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Arad.
”Încheiem o lungă procedură a acestui proiect care a început în mandatul trecut cu bătălia pentru finanţare, proiectare şi în cele din urmă finalizarea licitaţiei pentru execuţia lucrărilor. Un proiect pe care ni-l dorim de mult şi sunt convins că-l vom finaliza la timp. Mă bucur că o firmă din Arad va executa lucrările propuse în cadrul acestui proiect. Iată, vorbim despre fonduri europene care vor fi investite într-un obiectiv important pentru oraşul nostru”, a declarat Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad, într-un comunicat de presă.
Contractul prevede realizarea următoarelor lucrări: construirea şi modernizarea infrastructurii rutiere pe trei tronsoane cu o lungime totală de 7,7 km, construirea unui pod peste râul Mureş în lungime de 295 metri şi o lăţime de 23,5 metri, amenajarea a două staţii de reîncărcare pentru autobuzele alimentate electric, modernizarea a 17 staţii de transport public şi construirea a altor 6 staţii noi, crearea, modernizarea sau după caz extinderea a 20 de intersecţii semaforizate, plantarea a 300 de arbori şi arbuşti de-a lungul aliniamentelor stradale.
Lucrările vor începe în vara acestui an, cu un termen de execuţie de 28 de luni. Proiectul se realizează în cadrul POR 2014-2020, Axa 4, Obiectivului Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. „Sunt onorat că vom realiza aceste lucrări. Ne recomandă faptul că avem o tradiţie de peste 20 de ani, cu experienţă mare în diverse lucrări, inclusiv în partea de poduri, drumuri şi platforme şi cred că vom reuşi să facem această investiţie, la timp, la calitatea dorită şi cu cât mai puţin deranj pentru cetăţenii Aradului“, a declarat Sandu Ion, preşedintele P.A.B. România.
Pe piaţa locală, P.A.B. România a finalizat construcţia centrului comercial Shopping City Râmnicu Vâlcea, un proiect de 40 mil. euro al investitorului sud-african NEPI Rockcastle. Arădenii au construit şi structura primei clădiri din proiectul The Office, dezvoltat la Cluj-Napoca. Administratorul unic al companiei este omul de afaceri Ion Sandu, fostul finanţator al clubului de fotbal UTA Arad.