5.7 C
Cluj-Napoca
marți, octombrie 8, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALProducătorul de textile tehnice Techtex Baia Mare a investit 5 mil. euro...

Producătorul de textile tehnice Techtex Baia Mare a investit 5 mil. euro într-o nouă fabrică

Techtex, companie specializată în producţia de textile tehnice, parte din grupul Taparo, unul din cei mai mari jucători din sectorul mobilierului tapiţat, a finalizat anul acesta investiţia de 5 milioane de euro în a treia unitate de producţie, o fabrică nouă lângă Baia Mare, potrivit oficialilor companiei.

”Avem trei puncte de lucru, o fabrică nouă lângă Baia Mare, Cicârlău, investiţie care a pornit în 2020  s-a finalizat în iunie 2021. Valoarea investiţiei este de 5 milioane de euro. Un punct de lucru în Oradea, în Oşorhei, al doilea punct de lucru în Târgu Lăpuş. Va fi necesar în perioada următoare să ne extindem capacitatea de depozitare”, declara Mihai Filip, acţionar Techtex, citat de Ziarul Financiar.

Compania produce echipamentel de protecţie personală şi medicală, precum măşti chirurgicale, halate, combinezoane şi are în plan să intre pe producţia de de mănuşi chirurgicale şi de examinare iar anul viitor va implementa divizia produse igienice (şerveţele umede, scutece de adult şi produse de igienă intimă pentru femei) Aproape 90% din producţie merge la export. Compania a deschis la Budapesta şi în noiembrie anul acesta în Germania câte un birou şi va deschide anul viitor un birou în SUA.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments