Scandia Food, cel mai mare producător de conserve din România, intră pe un nou segment de piaţă prin achiziţionarea unei fabrici din domeniul producţiei de mâncăruri congelate pe bază de carne, care va fi încorporată sub noua entitate Scandia Food Frozen.
”Proiectul a fost o dorinţă comună care a avut la bază sinergiile existente, experienţa şi profesionalismul ambelor echipe, care vor ajuta la valorizarea oportunităţilor din prezent şi consolidarea business-ului existent. În susţinerea eforturilor financiare, grupul Scandia a beneficiat de încrederea finanţatorului CEC Bank, care a dat dovadă de o deosebită implicare şi viteză de reacţie şi ne-a sprijinit pe parcursul întregului proces”, a declarat Andrei Ursulescu, Director General şi Administrator Scandia Food.
Divizia de congelate nou formată de către Scandia Food aduce o extindere a portofoliului de produse prin intrarea în categoria de mâncăruri congelate pe baza de carne şi totodată susţine strategia companiei de migrare din zona de producător de conserve către o companie de food. Compania achiziţionată produce lunar aproximativ 200 de tone în fabrica din judeţul Ilfov, iar produsele sunt comercializate atât prin intermediul partenerilor interni cât şi externi, în ţări precum Olanda sau Israel.
”Scandia este un business puternic care a crescut în mod constant, de la an la an, şi mă bucur că am putut să îi sprijinim cu o finanţare de peste 6 milioane de euro pentru acest nou proiect. Credem în potenţialul agriculturii şi industriei alimentare, sectoare vitale pentru creşterea economiei pe baze solide şi sustenabile şi vom continua să finanţăm antreprenorii care aduc valoare adăugată şi contribuie la creşterea economică. România are nevoie de astfel de proiecte, care confirmă potenţialul de dezvoltare al economiei româneşti. Iar noi suntem pregătiţi să oferim susţinere şi expertiză oricărei iniţiative menite să contribuie la creşterea competitivităţii şi la dezvoltarea sustenabilă a economiei”, a declarat Bogdan Neacşu, Director General CEC Bank.
Scandia Food a preluat pachetul majoritar de acţiuni şi va fi implicat în deciziile şi procesul de management al companiei recent preluate, alături de echipa de management existentă.
”În România, Scandia Food deţine o cotă de piaţă semnificativă pentru conservele pe bază de carne şi este un furnizor de bază pentru producţia de marcă privată. Această achiziţie ne permite să ducem mai departe strategia de dezvoltare prin achiziţia unor jucători din sectorul alimentar pentru atragerea de noi volume şi de a beneficia de sinergii care derivă din acestea, alături de impulsionarea canalului de export, care a devenit unul din pilonii strategiei adoptate la nivel de grup, precum şi de intrarea pe noi categorii. Totodată, achiziţia susţine viziunea companiei de a deveni un reputat lider în nutriţie echilibrată şi o companie de produse alimentare recunoscută la nivel internaţional”, a declarat Andrei Ursulescu, Director General şi Administrator Scandia Food.
Scandia Food, lider pe piaţa conservelor din România, s-a extins în 2010 cu două noi linii de business: restaurant quick service şi producţia de mezeluri. În prezent compania are trei restaurante în Bucureşti, în marile centre comerciale. Începând cu 2016 şi-a adăugat în portofoliu şi brandul Roua, care include dulceaţă, mâncare vegetală, zacuscă şi sosuri.
În urmă cu trei ani, Scandia şi-a extins operaţiunile prin achiziţia unei noi fabrici de conserve de peşte în Spania. Mărcile deţinute de companie sunt Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Lotka, Năvodul Plin, Tapas, Rotina, Roua şi Sunset Nuts. Compania este controlată de de familiile Gaşpar şi Creştin şi are o fabrică în judeţul Sibiu, ce se întinde pe o suprafaţă de producţie de peste 17.000 de metri pătraţi