Grupul financiar Banca Transilvania a încheiat primul semestru cu venituri operaţionale de 2,4 miliarde lei, în creştere cu 15%, şi un profit net consolidat de 1,01 miliarde lei, cu 47% peste nivelul din perioada similară din 2020, potrivit raportului financair publicat luni. Din sumele totale, veniturile operaţionale ale băncii au fost de 2,1 miliarde lei, în creştere cu 16,8%, iar profitul net s-a rdicat la 901 milioane lei, cu 48% mai mare.
”Este o perioadă de relansare a României, iar Banca Transilvania a contribuit din nou, crescând finanţările şi volumul operaţiunilor peste media pieţei. Suntem banca românilor, procesăm un volum de operaţiuni vital pentru economie şi avem peste 7 milioane de români acţionari direcţi şi indirecţi. Suntem optimişti în legătură cu dezvoltarea economiei şi a ţării, aşa încât punem umărul la continuarea creşterii lor şi la reducerea decalajelor faţă de Vestul Europei”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Veniturile nete din dobânzi au totalizat 1,5 miliarde lei la nivel de grup, în urcare cu 5,2%, din care banca a deţinut 1,3 miliarde lei, cu 4,8% mai mre decât în S1 2020. Această categorie de venituri a fsot influenţată de diminuarea cheltuielor cu dobânzile cu aproximativ 22%.
Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, în creştere cu 7,3% faţă de finalul anului trecut şi cu 17,2% faţă de finalul lunii iunie 2020. În acelaşi timp, activele Băncii înregistrează aceeaşi creştere de 7,3% faţă de finalul anului precedent, respectiv 18,1% faţă de iunie 2020, ajungând la aproximativ 110,9 miliarde lei,
La nivel de Grup, considerând şi creanţele din contractele de leasing, portofoliul de credite a înregistrat o creştere 8,9% comparativ cu finalul lunii iunie 2020. Evoluţia pozitivă a fost determinată în principal de creşterea portofoliului de credite gestionat de Bancă, +9,5%.
La nivelul Băncii, creditele nete la finalul lunii iunie 2021 reprezintă 42,7 miliarde lei, toate segmentele de business înregistrând o evoluţie pozitivă faţă de finalul anului. În perioada ianuarie – iunie 2021 au fost acordate peste 114.000 credite noi clienţilor persoane fizice şi companiilor.