Producătorul de pavele şi borduri Symmetrica, deţinut de familia Stanciu, şi-a bugetat investiţii de 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producţie în cinci din cele şapte fabrici pe care le deţine, cu focus pe liniile dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare, în contextul cererii în creştere înregistrată în ultimii ani.
”Piaţa de sisteme de canalizare este în creştere constantă şi estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branşare a locuinţelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare”, spune Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.
În acest moment, producătorul a pus deja în funcţiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate şi cele amplasate în fabricile de la Braşov (Prejmer) şi Suceava (Solca). Anul viitor, Symmetrica va derula investiţii în astfel de linii în unităţile de producţie din Arad (Zimandu Nou) şi Bistriţa-Năsăud (Cociu).
”Liniile de producţie sunt speciale, complet automatizate şi dedicate producţiei de elemente pentru tuburi şi cămine. Fiecare dintre acestea necesită fonduri de aproximativ 1,8 milioane de euro în achiziţia de teren, construcţia halelor de producţie şi echiparea cu utilaje. Astfel, în total, investiţia în liniile dedicate elementelor pentru canalizare va ajunge la peste 9 milioane de euro”, subliniază directorul executiv al companiei.
Potrivit acestuia, capacitate de producţie zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an. Cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiţii publice, dar acestea pot fi utilizate şi în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru, etc. Symmetrica este o companie românească înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (40% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (60% din acţiuni).
Prima fabrică a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărăşeşti – Vrancea (2018) şi Zimandu Nou – Arad (2021)