-7.3 C
Cluj-Napoca
marți, ianuarie 14, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALGermanii de la DKV au finalizat preluarea Smart Diesel, business fondat în...

Germanii de la DKV au finalizat preluarea Smart Diesel, business fondat în urmă cu zece ani de antreprenorii Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre

DKV Mobility şi Smart Diesel au anunţat finalizarea tranzacţiei prin care grupul german a preluat unul dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din domeniul petrolier local.

”Prin unirea forţelor cu Smart Diesel Group, un fur­nizor de top de soluţii complete de alimen­tare şi ram­bur­sare taxe din Ro­mânia, DKV Mobility îşi propune să îşi consolideze prezenţa pe piaţă şi să îşi extindă baza de clienţi pe piaţa din Europa de Est”, au declarat cele două părţi.

Smart Diesel din Arad este furnizor de soluţii de alimentare cu combustibil, rambursare TVA şi accize, business fondat în urmă cu zece ani de antreprenorii români Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre.

”Clienţii noştri vor câştiga din oferte de produse şi servicii noi şi foarte atractive”, a declarat Ovidiu Andrieş, director general al Smart Diesel Group.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Smart Diesel a terminat anul trecut cu un business de 1,47 miliarde de lei şi un profit net de 46,6 de milioane de lei. Tranzacţia a primit avizul Consiliului Concurenţei în luna mai, fiind una dintre cele mai mari achiziţii semnate anul trecut.

DKV este cel mai mare furnizor de servicii de mobilitate la nivel european destinate transportatorilor şi posesorilor de parcuri auto, lansându-se pe plan local în 2008. DKV Euro Service România a terminat anul trecut cu un business de circa 9,3 milioane de lei, în creşterea uşoară faţă de 2019, după cum arată datele companiei depuse la Ministerul Finanţelor.

Produsele şi serviciile DKV sunt destinate exclusiv persoanelor juridice, de orice dimensiuni şi din orice domenii, atâta timp cât au cel puţin un autovehicul în exploatare. Preluarea Smart Diesel vine într-un moment de redresare a pieţei de profil, însoţită de evoluţii ascendente pe toate segmentele energetice.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments