ATP Trucks Automobile, compania producătoare de autovehicule de transport rutier şi persoane din România, parte a grupului ATP, are în plan extinderea capacităţii de producţie de la Baia Mare, unde produce atât camioane pentru transport şi construcţii şi unde are în plan să demareze şi producţia de autobuze, potrivit Ziarului Financiar.
”În 2022 ne dorim să extindem capacitatea printr-o nouă hală destinată segmentului de camioane, cap tractor şi construcţii şi în paralel pentru autobuz şi structuri metalice. Vom investi într-o nouă hală cu birouri noi circa 12 mil. euro. Finanţarea va veni din două părţi, vom avea un proiect pentru un ajutor de stat. Suntem pe rol cu el, urmează să fie depus, vom discuta şi cu o instituţie bancară şi vom avea şi un aport propriu”, a spus Lucian Varga, director general al ATP Trucks, citat de ZF.
Compania a lansat în 2019 producţia de camioane sub brandul ATP, modelul Truston 8×4, autobasculantă şi autobetonieră. Producţia a fost până acum de 50 de camioane, în valoare de 4,3 milioane de euro, iar comenzile sunt pentru 100 de camioane.
”Acum putem produce trei camioane pe săptămână deoarece am optimizat multe procese de achiziţie şi construcţie. Luna aceasta avem de produs 20 de autovehicule spre exemplu. Dacă putem produce mai mult, putem vinde mai mult. Avem în plan extinderea capacităţii de producţie. Sunt companii din zona construcţiilor hidrotehnice, construcţii de drumuri şi poduri şi imobiliare care au cumpărat camioane până acum. Vor camioane noi cu care să respecte termenele. Piaţa în zona imobiliară este mai mică deoarece construcţiile în oraş nu permit accesul camioanelor mari”, a mai spus Lucian Varga.
ATP Trucks a reînnoit gama cu un nou tip de cabină şi a completat-o cu un nou cap tractor utilizat în transporturi rutiere pentru tractarea semiremorcilor.