Începând cu data de 11 iunie 2021, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din alamă pentru colecţionare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020. Valoarea nomibală a monedei este de 50 de bani.
Aversul monedei prezintă o compoziţie grafică ce face trimitere la jocul de fotbal, inscripţia în microtext „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL”, scrisă continuu pe trei rânduri, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2021”.
Reversul monedei redă în centru o minge de fotbal, inscripţia în microtext „Campionatul European de Fotbal”, scrisă continuu sub forma ochiurilor de plasă de la porţile terenului de fotbal; circular, inscripţia „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2020”. Monedele din alamă pentru colecţionare vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent.
Tirajul maxim pentru moneda din alamă pentru colecţionare este de 20.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din alamă pentru colecţionare este de 10,00 lei, exclusiv TVA. Monedele din alamă pentru colecţionare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din alamă pentru colecţionare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.