Producătorul turc de autobuze Anadolu Automobil Rom va livra 10 autobuze electrice companiei de transport public a municipiului Arad, în cadrul unui contract de peste 24,3 mil. lei (5 mil. euro), finanţat din fonduri europene. Ca urmare a necesităţii înnoirii parcului auto al Companiei de Transport Public Arad, care are o vârstă medie situată între 15 şi 17 ani, primăria Arad a optat pentru 5 autobuze de capacitate medie şi 5 de capacitate mică.
Autobuzele de capacitate medie au o lungime de 12 metri, 3 uşi, o capacitate de 89 călători (35 pe scaune şi 54 în picioare) şi o autonomie de 250 km pentru o încărcare. Cele de capacitate mică au 9,4 metri, 2 uşi, pot transporta până la 60 călători (26 pe scaune şi 34 în picioare) şi au o autonomie de 240 km pentru o încărcare. Durata estimată de funcţionare în cazul ambelor modele este de 15 ani. Conform prevederilor contractuale, termenul de furnizare a autobuzelor electrice este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a contractului, două autobuze fiind aşteptate în primele 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Arad.
”Un pas important, într-un proiect foarte important, gândit tocmai pentru a facilita transportul în comun şi transportul verde. Până când se vor încheia lucrările la noul pod peste Mureş, noi le vom folosi pe traseele din Arad, probabil pe cele din Alfa. Sper să fie un proiect care să determine cât mai mulţi arădeni să renunţe la maşină şi să folosească transportul în comun – fie autobuzele electrice de care vorbim acum, fie tramvaiele noi pe care le achiziţionăm în continuare”, a spus Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad.
Primăria Arad asigură şi finanţarea proiectului ’’Achiziţie şi montaj staţie de reîncărcare pentru autovehicule electrice (autobuze)’’, proiect aflat în derulare. O staţie de încarcare lentă, cu 10 module va fi amplasată în curtea Companiei de Transport Public Arad, unde încărcarea se va face pe timpul nopţii, iar alte 2 staţii de încărcare rapidă, vor fi amplasate la capetele de linie.
”Am început să livrăm autobuze în zona Moldovei, apoi Transilvania, Muntenia, iar acum aici. Compania noastră are o experienţă de peste 20 de ani în vânzarea de autobuze şi autocare, iar de 3 ani suntem lideri de piaţă în vânzarea de autobuze electrice. Ne bucurăm de sprijinul fabricii producătoare, care începând cu luna aprilie a acestui an are parteneriat cu Skoda Cehia, astfel că autobuzele vor beneficia de tehnologiile implementate de cei de la Skoda”, a declarat Cornel Poteca, reprezentantul Anadolu Automobil Rom, într-un comunicat de presă.