Hotelul Teleferic de patru stele din Poiana Braşov, administrat de compania Tint, controlată de Ştefan Ţînţ, a avut o scădere a veniturilor de 40% anul trecut, înregistrând o cifră de afaceri de 3,8 milioane euro. Chiar dacă scăderea a fost mare, hotelul nu a avut pierderi anul trecut. Gradul mediu de ocupare al hotelului a fost de 39% în 2020, potrivit Ziarului Fiananciar.
”Pentru anul acesta, ne dorim menţinerea cifrei de afaceri ca la nivelul anului 2020 şi sperăm ca odată cu succesul campaniei de vaccinare, să putem circula mai uşor, să se deschidă industria HoReCa în totalitate, fără restricţii majore pentru că această industrie respiră prin socializare. Pentru anul acesta bugetăm o cifră de afaceri de 4 milioane euro”, spune Dragoş Frăţilă, general manager al hotelului Teleferic, citat de ZF.
Hotelul Teleferic a fost construit în 1970 şi a funcţionat până în anul 1992, apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în 2012 când hotelul de patru stele din Poiana Braşov a trecut printr-un amplu proces de renovare. În urma procesului de renovare, numărul de camere a fost micşorat, iar hotelului i s-au mai adăugat şi alte facilităţi. Teleferic Grand Hotel mai operează două restaurante, patru baruri, patru săli de conferinţe, centru de spa, dar şi o sală de cinema, potrivit unor informaţii anterioare. Hotelul de patru stele are o capacitate de 127 de camere şi este administrată de firma Tint SRL, controlată de antreprenorul Ştefan Ţînţ.
Poiana Braşov este una dintre cele mai căutate staţiuni montane pe perioada iernii, alături de Sinaia, Buşteni sau Predeal, dar şi una dintre cele mai scumpe. Printre cele mai cunoscute hoteluri din Poiana Braşov sunt Aurelius, Alpin Resort Hotel, dar şi hotelurile omului de afaceri George Copos, proprietarul Ana Hotels, care deţine aici unităţile Sport şi Bradul, dar şi Ana Teleferic, care se ocupă de instalaţiile de teleferic.
Totodată, compania care administrează hotelul are disponibile în prezent 150 de locuri de muncă la hotelul de patru stele pe care-l deţine în Poiana Braşov, cele mai multe joburi fiind pentru îngrijitori spaţii hoteliere (20), lucrători room-service hotel (20), lucrători bucătarie/spălători vase (20), dar şi pentru recapţioneri (10), cameriste (10), comisioneri (10), electricieni (10), barmani (10), ospatari/chelneri (10), ajutor ospătar (10), bucătari (10), ajutor bucătar (10), potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov.