Compania Coca-Cola a investit 2 milioane euro în fabrica din Timişoara să înlocuiască folia de plastic folosită pentru baxurile de doze cu ambalaj din carton biodegradabil şi reciclabil, potrivit reprezentanţilor companiei.
”Comportamentul consumatorului se modifică, acesta îşi creează acasă experienţele din HoReCa. De aceea, ne-am concentrat pe livrarea în magazine a produselor în ambalaje mai mici care să răspundă nevoilor actuale de consum”, a spus Jovan Radosavjlevic, general manager al Coca-Cola HBC România.
Ambalajul KeelClip va fi folosit pentru baxurile de doze Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes, materia primă provine din carton reciclat sau din păduri plantate special cu acest scop. Compania a început listarea produselor cu noul ambalaj la finalul lunii martie în comerţ, iar tranziţia completă către noul ambalaj colectiv din carton va fi finalizată până la finalul anului 2021. Impactul investiţiei se reflectă într-o scădere de 100 de tone de plastic pus pe piaţă pentru anul 2021, urmând ca în anii următori această cifră să se dubleze. De asemenea, va scădea consumul de energie folosit în timpul producţiei cu 15%, conform oficialilor companiei.
”Inovaţiile la nivel de ambalaj sunt o zonă în care am început să investim încă din 2014, când am lansat apele minerale naturale Dorna într-un ambalaj cu un conţinut de 30% din plante. Am continuat apoi în 2019, cu lansarea portofoliu de ape minerale naturale în PET reciclat, iar în 2021, cu introducerea Keel Clip, o alternativă de ambalaj colectiv care înlocuieşte folia de plastic”, a afirmat Paris Nikolopoulos, franchise country manager în cadrul Coca-Cola România.
Obiectivul global al Coca-Cola este ca până în anul 2030 să recupereze echivalentul a 100% din cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă. Coca-Cola HBC România, companie cu afaceri de peste 2,7 miliarde de lei şi peste 1.400 de angajaţi în 2019, are în portofoliu mărcile de suc Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes, Cappy, de ceai Fuzetea, de apă Smart Water şi de ape minerale naturale Dorna şi Poiana Negri, iar în 2020, compania a dezvoltate şi produse cu conţinut scăzut sau fără zahăr. Tot anul trecut, a adus pe piaţa locală brandul Costa Coffee, şi a început să distribuie şi băuturi alcoolice de la branduri de băuturi spirtoase premium, precum whiskey de la Macallan, Highland Park, Naked Grouse, The Famous Grouse şi Wild Turkey, gin de la Bulldog şi Bickens, dar şi Skyy Vodka, Brugal Rum, Gin şi Espolon Tequila.