Acţiunile producătorului de sisteme pluviale Raiko Transilvania (simbol bursier RKOT) au încheiat prima şedinţă de tranzacţionare, cea din 8 aprilie 2021, la un preţ de 4,84 lei pe unitate, în urcare cu 361% faţă de preţul din plasamentele private derulate în 2019 şi 2020, pe fondul unor tranzacţii de 1,5 mil. lei, arată datele de la BVB. Astfel, compania din Căpuşu Mare a ajuns la o capitalizare de 19,9 mil. lei, de patru ori mai mare faţă de capitalizarea anticipată de 4 mil. lei din urma celui de-al doilea plasament privat.
Anterior listării pe AeRO, Raiko Transilvania a derulat două plasamente private (iulie 2019 şi februarie 2020) prin care a atras aproape 1,9 mil. lei de la investitorii pe piaţa de capital, pentru finanţarea activităţii curente a societăţii, susţinerea activităţilor de marketing şi a eventualei extinderi a activităţii prin fuziuni. Raiko Transilvania are un capital social de 4,1 mil. lei, divizat în 4,1 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 1 leu pe acţiune.
În urma celui de-al doilea plasament privat, Raiko Transilvania a obţinut o capitalizare anticipată de 4 milioane de lei (826.000 de euro). TradeVille a intermediat ambele plasamente private şi, totodată, asistă compania în procesul de admitere la tranzacţionare în calitate de Consultant Autorizat. TradeVille va continua să asiste Raiko Transilvania în urmatoarele 12 luni, ulterior listării, pentru îndeplinirea cerinţelor de raportare şi informare a investitorilor.
Înfiinţată în 2014, în localitatea Căpuşu Mare (jud. Cluj), Raiko Transilvania are ca principală activitate producţia de sisteme de drenaj şi producţia, vânzarea şi distribuţia sistemelor complete de acoperiş de înaltă calitate şi acoperişuri fotovoltaice. Produsele Raiko Transilvania sunt prezente în 22 de puncte de desfacere, pe 3 continente, dintre care cele mai importante pieţe sunt Suedia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Rusia, Belarus, Ucraina, Cehia, România şi Slovacia.