Cooperativa agricolă Red Happy Fruit, formată din cinci fermieri din judeţul Arad, a accesat fonduri europene în valoare de 2,8 mil. lei (570.000 de euro) să construiască o unitate de procesare a cireşelor, fructe pe care le produc membrii cooperativei, potrivit datelor publicate pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
”Ne-am asociat să putem comasa terenurile şi totodată să trecem la procesare. Acum suntem cinci membri, iar în unitatea de producţie ne dorim să facem fructe deshidratate, sucuri şi fresh-uri”, au spus reprezentanţii cooperativei agricole Red Happy Fruit. Ei au adăugat că „fondurile europene sunt o parte importantă din investiţia totală.
Fermierii din judeţul Arad deţin un teren în suprafaţă totală de 11.800 mp în extravilanul oraşului Lipova, din care 5.100 mp sunt destinaţi implementării proiectului. Hala de producţie va avea o suprafaţă de 1.170 mp, conform datelor de pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care a acordat avizul de mediu. Tot în Lipova se află şi plantaţia de cireşi.