Mastercard a lansat un pachet de soluţii pentru accelerarea transformării digitale, dedicată antreprenorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii, care realizează operaţiuni financiare prin cardurile Mastercard Business emise în România. Soluţia vine ca răspuns la nevoia micilor afaceri ce şi-au regândit operaţiunile în noul context de lucru. De la modul în care fac plăţile, la felul în care organizează întâlnirile interne, până la prestaţia faţă de clienţi şi partenerii de afaceri, o mare parte din modul de lucru tradiţional al firmelor a fost mutat din mediul fizic în mediul online.
”2020 ne-a schimbat pe toţi, de la modul în care gândim, lucrăm şi trăim. Ne-a pus în faţa nevoii de adaptare rapidă pentru a ne putea desfăşura activităţile pe care până atunci le făceam într-un anumit fel. Cea mai mare nevoie de transformare a venit, însă, în sectorul afacerilor mici care au înţeles, mai mult ca niciodată, că digitalizarea îi va ajuta fundamental, chiar dacă business-ul lor este unul tradiţional. Venim astăzi în sprijinul micilor întreprinzători cu o serie de oferte special create să îi ajute în acest nou context local, regional şi mondial”, spune Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.
Proiectul denumit ”Pachetul pentru Digitalizarea Afacerii tale” aduce împreună o serie de parteneri care se adresează segmentului de clienţi IMM şi care au construit pentru aceştia soluţii personalizate, disponibile în baza parteneriatului cu Mastercard. Setul debutează cu o serie de oferte relevante, create împreună cu Connections Consult, certSign şi SanoPass, urmând să fie extins cu noi beneficii pe toată durata anului 2021.
Concret, începând cu 15 martie, posesorii de carduri Mastercard Business emise în România beneficiază de 6 luni de asistenţă gratuită la achiziţionarea pachetului Digital Workplace pentru o perioadă de 12 luni. Soluţia oferită de Connections Consulting constă în hardware, software şi suport, precum şi până la 30% discount aplicat la cel mai des utilizate servicii de încredere eIDAS oferite de certSIGN, alături de consultanţă gratuită, de 2 ore, 4 ore şi, respectiv, 6 ore, în funcţie de tipul de pachet achiziţionat. De asemenea, suita de soluţii include 50% reducere la abonamentele medicale SanoPass dedicate angajaţilor şi servicii gratuite de medicina muncii.