Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 2,6 mld. lei (539,8 mil. euro), în creştere cu 1,67% faţă de anul anterior, potrivit Ziarului Financiar. Schaeffler România a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 2,55 mld. lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
”2020 a fost un an diferit pentru noi toţi, a fost un an al schimbărilor şi al adaptării, dar un an din care cu toţii am avut de învăţat. Aşa cum şi alte companii au fost nevoite să implementeze măsuri care să contribuie la menţinerea activă a procesului de lucru, şi Schaeffler România a căutat cele mai bune soluţii, astfel încât activitatea noastră să nu fie afectată în mare măsură de criza sanitară. Chiar dacă anul nu a fost unul deosebit, în contextul actual s-au înregistrat rezultate bune”, au declarat oficialii de la Schaeffler România.
Compania produce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 km de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni pentru diferite aplicaţii industriale. Activitatea Schaeffler România este direcţionată pe două sectoare principale – industrie şi automotive, iar clienţii sunt principalii producători din domeniul energiei eoliene, dar şi marii constructori din industria automobilului. Fabrica de la Braşov livrează piese pentru toţi marii producători din industria auto şi din domeniul energiei eoliene.
”Anul 2020 a fost o provocare în sine, dar care a contribuit la dezvoltarea echipei de la Braşov, demonstrând că indiferent de context provocările pot fi transformate în oportunităţi. Am reuşit să continuăm activitatea, fără a opri complet procesul de lucru din companie. Anul trecut am avut 5.000 de angajaţi şi estimăm aproximativ acelaşi număr de oameni şi pentru 2021”, au mai spus oficialii companiei.