În contextul în care asistăm consternați la a șasea închidere/redeschidere a industriei HoReCa, în ultimul an, aș vrea să exprim un punct de vedere care vizează problemele actuale, un punct de vedere nici pe departe exhaustiv sau “vizat de un expert”. Pot vorbi în numele meu și al unor branduri pe care, împreună cu echipa mea, le-am creat în HoReCa, unde operăm de peste 20 de ani. Totodată, cred că acest punct de vedere și ideile de mai jos sunt împărtășite de majoritatea colegilor de breaslă.
Pornim de la premisa, cu care cred că suntem cu toții de acord, și anume că viața umană este sacră și că nu există niciun alt deziderat (material, profesional, etc.) mai important decât protejarea vieții și a sănătății individuale. Mergând mai departe, nimeni din industria ospitalității responsabile nu își dorește inversarea acestor valori.
Însă, există două aspecte care nu pot fi ignorate: esența ospitalității, care reprezintă cele mai puternice nevoi umane (nevoia de apartenență și integrare socială, nevoia de apropiere și interacțiune umană, nevoia de a avea un statut și de a conta în societate) și importanța industriei HoReCa în economia țării. Aceasta reprezenta, înaintea pandemiei, un important contribuabil la bugetul de stat, o industrie cu aproape 400.000 de mii de locuri de muncă, împărțită în peste 120.000 de firme, fiind totodată prima fațetă de pe cartea de vizită a țării noastre.
Avem nevoie de sprijinul administrației locale și centrale în susținerea investițiilor noastre și, mai ales, de măsuri pragmatice cu impact imediat. Diferența între a avea restaurantele deschise, chiar cu limitarea de 30% din capacitate, cu respectarea strictă a tuturor normelor sanitare impuse, desigur, și închiderea restaurantelor – face diferența între supraviețuirea sau colapsul afacerilor din HoReCa.
În consecință, pornind de la propunerile HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România), susținem următoarele acțiuni concrete pentru a putea supraviețui în condiții de impredictibilitate pandemică:
- Industria ospitalității să fie decuplată de la rata de incidență de 3% la mia de locuitori. Menționăm faptul că, până la această dată nu există studii desfășurate în România care să ateste că restaurantele, care respectă în totalitate toate normele sanitare, sunt factori de risc în răspândirea virusului SARS-COV 2.
- Dacă guvernul va decide menținerea închiderii restaurantelor, cerem ca, în prealabil, să pregătească fonduri sau programe cu aplicabilitate imediată pentru a veni în sprijinul antreprenorilor, în vederea achitării plății chiriilor, utilităților, materiilor prime, etc. Industria HoReCa are nevoie urgentă de fonduri de sustenabilitate economică plătite în maxim o lună de la închidere, nu în timp de un an și după lungi discuții birocratice, când majoritatea firmelor riscă falimentul.
- Orașele care reprezintă și centre universitare, cu infrastructură complexă, atât în zona de afaceri, a educației, dar și a sănătății, să fie evaluate proporțional, obiectiv și transparent în raport cu numărul de teste efectuate, în comparație cu alte localități unde se poate observa un volum extrem de scăzut de testare.
- Posibilitatea participării a unui reprezentant HoReCa în ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență astfel încât, pe viitor, să poată fi prevenite sau chiar evitate situațiile care au dus la închiderea activității după doar patru zile de funcționare.
La final, vă propun să facem următorul exercițiu de imaginație: Haideți să ne imaginăm că restaurantele și cafenelele nu se închid, cazurile COVID-19 nu cresc și vecinii și prietenii noștri nu își pierd slujbele. Viața continuă și împreună trecem cu bine peste flagelul acesta, care ne macină pe toți. Posibil? Eu cred că scenariul este fezabil, realistic și tangibil. Asta, dacă cei implicați din industria ospitalității și autoritățile competente ajung urgent la un numitor comun într-o negociere crucială pentru viitorul a peste 300.000 de români, puternic afectați de restricțiile impuse. Pornim de la credința că dacă în viață nu simți durerea celuilalt nu vei putea păși pe același drum cu el.