Techtex, companie specializată în producţia de textile tehnice, parte a grupului Taparo, vrea să dezvolte parteneriate pe piaţa din SUA, după ce produsele companiei au obţinut acreditarea Administraţiei Americane a Alimentelor şi Medicamentelor (FDA), potrivit Ziarului Financiar. În momentul de faţă, 75% din producţia companiei merge la export pe pieţele din Germania, Franţa, Israel, Austria şi Marea Britanie.
”Am deschis birouri la Bucureşti şi la Budapesta şi suntem în discuţii avansate pentru parteneriate în Statele Unite ale Americii, unde produsele Techtex au obţinut acreditare FDA. La acest moment, în baza parteneriatelor pe care le-am încheiat, exportăm 75% din ceea ce producem în Germania, Franţa, Israel, Austria, Marea Britanie”, spune Ioan Filip, preşedintele grupului Taparo şi acţionar al Techtex, citat de ZF.
Techtex poate produce lunar 45 de milioane de măşti chirurgicale şi 10 milioane de măşti FFP2, iar până la finalul lunii martie oficialul companiei estimează că această capacitate se va extinde cu încă 15 milioane de bucăţi lunar, în cazul măştilor de protecţie FFP2 .
Compania a început producţia de măşti chirurgicale în luna aprilie 2020, după ce a pus în funcţiune două linii de producţie a măştilor FFP2. De asemenea, Techtex este singurul producător de material neţesut (TNT) din România şi poate asigura cantitatea necesară pentru producţia a două dintre cele 3 straturi ale măştilor chirurgicale, dar şi pentru alte echipamente de protecţie, precum combinezoane, halate, bonete, botoşi şi lenjerii de pat de unică folosinţă.