Primaria Sibiu a semnat cu asocierea SC Anadolu Automobil Rom SRL & SC Telelink Services România SRL contractul de achiziționare a cinci minibuze electrice. Valoarea investiției în acest proiect dedicat mobilității alternative este de 9,91 milioane de lei (2 mil. euro), fiind finanțat din fonduri europene.
Cele cinci minibuze electrice vor fi echipate cu motoare produse de BMW, ce asigură o autonomie de 160 km cu pentru fiecare încărcare completă, la o viteză medie de 20 km/oră. Minibuzele au câte 24 de locuri pentru călători, din care zece pe scaune. Acestea sunt dotate cu computer de bord, ecrane de informare în interior și camere video la interior și exterior, vor oferi călătorilor Wi-Fi gratuit, sunt echipate cu sisteme de climatizare și cu rampe pentru accesul persoanelor cu handicap.
Potrivit administrației sibiene, pe lângă microbuze, au fost achiziționate și dotările necesare pentru stații și operarea pe această linie. Printre altele, este vorba de șase automate de eliberare a biletelor sau reîncărcare a abonamentelor care vor accepta atât plata cu cardul, cât și plata în numerar, o stație de încărcare a minibuzelor electrice cu încărcare rapidă, câte un sistem electronic de afișaj pentru fiecare dintre cele 6 stații de pe linie sau dispozitive pentru numărarea pasagerilor.
”Realizarea liniei verzi de transport public în centrul istoric a intrat în linie dreaptă. Am semnat contractul pentru achiziția minibuzelor electrice care vor circula pe această linie. Prin același contract am cumpărat și o stație de încărcare rapidă, automate pentru bilete și afișaje electronice pentru stații. Termenul de livrare și punere în funcțiune a acestora este de 8 luni. Scopul creării acestei linii de transport este acela de a degreva centrul istoric de mașini și de a oferi sibienilor, cât și turiștilor o alternativă de deplasare, alta decât autovehiculul propriu”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, intr-un comunicat de presă.