Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe plan local, controlat de familia Popa din judeţul Alba, cu o producţie de 90.000 de tone de carne anual, plănuieşte în acest an creşterea volumului de producţie cu 15%, astfel trecând pragul de 100.000 de tone de carne, potrivit reprezentanţilor companiei.
”Continuăm să investim pentru a susţine businessul dezvoltat integral pe verticală. Avem un plan de investiţii de 15-20 milioane de euro pe care îl vom implementa în dezvoltarea capacităţii de producţie şi atingerea bornei de peste 100.000 tone carne anual. O cifră istorică şi pentru industrie, nu doar pentru Transavia”, a spus Ioan Popa, preşedintele grupului Transavia, citat de Ziarul Financiar.
Transavia are 4 ferme de producţie vegetală, o fabrică de nutreţuri combinate cu o capacitate de producţie de 250.000 tone/an, 3 abatoare şi o fabrică de procesare a cărnii.
”Cu o creştere anuală de 15% a volumului de producţie previzionăm o creştere de buget şi pentru acest an. Dacă vânzările nu ţin ritmul, ţinând cont că în acest moment înregistrăm la nivel de categorie cel mai slab preţ din ultimii zece ani, probabil că şi bugetul va cunoaşte o corecţie”, explică Ioan Popa.
Compania cu peste 2.000 de angajaţi are în portofoliu brandurile Fragedo, unul dintre cele mai cumpărate, şi Papane, care ajung atât în marile reţele de comerţ modern, cât şi în 17 ţări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania şi Croaţia, dar şi pe continentul african.