Compania Trufex Europe din Timişoara, business pornit în urmă cu 17 ani de Felix Biriescu, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 1 milion de lei (peste 200.000 de euro) din vânzarea trufelor culese din pădurile din România pe pieţele externe, dar şi în câteva băcănii din România şi în magazine din reţeaua Mega Image, scrie Ziarul Financiar.
”Trufele le luăm din pădurile de la noi. La început eram foarte puţin oameni cu businessuri de acest gen, ne ştiam între noi, acum sunt mii de culegători de trufe”, a declarat Felix Biriescu, fondatorul businessului Trufex, deţinut de compania Trufex Europe SRL, citat de ZF.
Pe piaţa locală vânzările sunt intermediate de magazinul online, dar fondatorul Trufex a iniţiat şi o colaborare cu magazinele Mega Image. Pentru că România nu e un mare consumator de trufe, afacerea se axează foarte mult pe producerea şi exportul lor apoi în Uniunea Europeană.
Felix Biriescu spune că sunt şi restaurante care folosesc produsele Trufex, iar compania are şi câteva colaborări cu băcănii mici de cartier, în Constanţa, Cluj sau Braşov.