Tyto Alba, o companie de tip SRL-D din judeţul Mureş, controlată de Andra Croitoru, 32 de ani, a luat fonduri europene în valoare de 380.000 de lei (80.000 de euro) pentru a dezvolta un camping pentru rulote în localitatea Saschiz, din judeţul Mureş, potrivit Ziarului Financiar. Investiţia este finanţată prin intermediul AFIR (Agenţia pentru finanţare a investiţiilor rurale).
”Costurile totale sunt foarte mari pentru că avem o suprafaţă de aproape două hectare. Campingul se va numi Cuib şi va avea mai multe componente. Va exista şi un magazin de suveniruri, dar şi o alimentară pentru produsele locale, pentru ca turiştii să le găsească cu uşurinţă la noi”, a spus Andra Croitoru, unic acţionar al companiei Tyto Alba, citat de Ziarul Financiar.
Spaţiul de camping pentru rulote ”Cuib” va avea 22 de locuri de campare atât pentru rulote şi autorulote, pentru corturi, şi zece structuri de tip glamping, un concept nou de camping care oferă facilităţile unei cazări într-un hotel. Campingul va avea şi o zonă de agrement care va include terenuri de badminton, fotbal, volei şi tir cu arcul.
Investiţia este estimată să fie finalizată la începutul verii, iar valoarea totală a proiectului depăşeşte cu mult valoarea finanţării, după cum spune tânăra antreprenoare. Spaţiul de campare va include şi un centru de informare în cadrul recepţiei, pentru toată destinaţia de ecoturism, care înglobează toată reţeaua de biserici fortificate, de trasee de cicloturism.