Primăria municipiului Sibiu a demarat un proiect de investiţii de 18,7 mil. lei (aproximativ 4 mil. euro), finanţat din fonduri europene, pentru amenajarea unei artere smart, care va face legătura între bulevardul Mihai Viteazu şi strada Ludoş. Lucrările vor fi executate de compania sibiană de construcţii Terra Building, în termen de 14 luni de la data emiterii ordinului de începere.
”Este prima stradă din Sibiu care va urma un nou concept, acela al mobilităţii urbane smart. Lăţimea generoasă a străzii ne permite să o amenajăm astfel încât sibienii să fie încurajaţi să utilizeze bicicleta, transportul public sau deplasarea pietonală, în locul maşinii personale. În acelaşi concept, va urma crearea unor culoare de mobilitate pe Calea Şurii Mici, precum şi culoarele de mobilitate de pe bulevardul Mihai Viteazu şi strada Rahovei.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.