Consiliul Judeţean Cluj are în plan realizarea unui centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie prin recompartimentarea actualei clădiri a clinicii de Medicina Muncii şi Boli Profesionale din Cluj-Napoca şi construirea unui pavilion nou, conectat pe toate nivelurile cu clădirea actuală, o investiţie de aproximativ 45 mil. euro.
Consiliul Judeţean Cluj a transmis Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a proiectului de edificare a Centrului Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală şi Neurochirurgie în lista celor care vor fi finanţate cu fonduri nerambursabile prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă.
Durata estimată de execuţie, din momentul demarării investiţiei, este de 18 luni. Odată finalizat, proiectul va asigura tratamentul complex, neurochirurgical şi endovascular pentru aproximativ 3.500 de pacienţi/an. Viitorul centru Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală şi Neurochirurgie va dispune de şase săli de operaţie modulare, secţii de Terapie Intensivă, o staţie centrală de sterilizare, un laborator de imagistică şi sala de operaţii hibrid, un punct de laborator pentru urgenţe şi un punct farmaceutic, cabinete de consultaţii în regim ambulator, o sală de kinetoterapie, un amfiteatru/sală de curs şi demonstraţii practice cu 120 de locuri, o bibliotecă pentru documentare, un spaţiu special amenajat pentru recepţia pacienţilor şi o sală de aşteptare etc. Acesta va dispune inclusiv de un compartiment specializat de Neurochirurgie Pediatrică.