Compania Softvision din Cluj-Napoca, fondată de antreprenorul local Laurenţiu Russo în 1994 şi cumpărată în 2018 de gigantul american Cognizant, a ajuns la 2.000 de angajaţi, după ce a atras în acest an încă 400 de ingineri software şi a deschis şi noi studiouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Baia Mare.
”A ajunge la 2.000 de angajaţi este o etapă importantă şi un indicator puternic al angajamentului nostru faţă de creşterea în România, în special într-un an în care ne-am confruntat cu toţii cu situaţia COVID-19. Am trecut la un model de business 100% cu munca de la distanţă de la începutul pandemiei şi intenţionăm să continuăm să operăm în acest mod şi să fim atenţi la sănătatea şi bunăstarea angajaţilor noştri, atât timp cât situaţia o impune. Am implementat un “work from home journey”, prin care încercăm să stăm conectaţi, constant, în mediul virtual. Experienţa şi capacitatea noastră de a ne dezvolta se datorează în mare parte culturii noastre vibrante, care este un element esenţial pentru succes atunci când vine vorba de gestionarea şi lucrul într-un model de business cu echipe distribuite”, a declarat Mihai Constandiş, Country Manager, Head of Eastern Europe Studios, Cognizant Softvision.
Cognizant Softvision România şi-a extins business-ul cu peste 40 de clienţi noi în ultimele zece luni, din domenii precum servicii financiare, asistenţă medicală, educaţie şi industrii de bunuri de larg consum, business-uri care caută să-şi îmbunătăţească ofertele digitale, în special în urma COVID-19.
”De când ne-am unit forţele cu Cognizant, prin abordarea noastră unică de inginerie, design şi dezvoltare de produse şi servicii digitale am reuşit să oferim soluţii inovatoare şi experienţe digitale de impact pentru clienţii noştri”, a spus Andres Angelani, CEO, Cognizant Softvision.
Cognizant Softvision dezvoltă soluţii şi produse digitale complete care conectează marile branduri ale lumii cu consumatorii finali. Compania a înregistrat anul afaceri de 360,9 milioane lei (76 mil. euro), în creştere cu 45% faţă de 2018. Având sediul central în SUA, Cognizant este clasat pe locul 193 în topul Fortune 500.