Flextronics România, subsidiara locală a a grupului Flex (Flextronics) din Singapore, care produce componente pentru echipamente de comunicaţii, IT şi medicale, a realizat în 2019 o cifră de afaceri de peste 760,5 mil. lei (160,4 mil. euro), în creştere cu 8% faţă de anul anterior, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de 26,3 mil. lei (5,5 mil. euro), mai mult cu aproximativ 5% faţă de anul precedent, când câştigul net al Flextronics România a fost de circa 25,1 mil. lei (5,4 mil. euro), arată datele publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 3.455 de angajaţi. Prezentă pe piaţa locală începând cu anul 1998, compania este specializată pe servicii de proiectare, design şi inginerie, dar şi pe servicii de producţie şi logistică. La nivel global, grupul Flex are aproximativ 200.000 de angajaţi, în peste 100 de fabrici, din 30 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
La începutul anului 2018, compania a semnat un parteneriat cu grupul Iulius pentru închirierea a 1.200 de metri pătraţi în clădirea de birouri United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul multifuncţional Openville Timişoara. Proiectul Openville este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.
Începuturile companiei Flex se situează acum 50 de ani în Sillicon Valley, pornind ca şi producători de plăci de bază pentru calculatoare şi furnizori ai industriei de electronice. Evoluţia lor a fost către furnizor de servicii de producţie de electronice, generând un model pe care în prezent îl numesc Sketch-to-Scale®.
În 1998 a venit la Timişoara companie americană de echipamente electronice şi subansambluri Solectron, care a fost preluată în 2007 de o companie rivală, tot americană, Flextronics International Ltd, care mai târziu s-a rebranduit în Flex. Compania furnizează servicii pentru clienţii care activează în segmente de piaţă precum cel industrial, telecomunicaţii, medical, automotive. Pe lângă acestea, a deschis la Timişoara şi un centru de design şi inginerie, care furnizează servicii clienţilor companiei.