Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a depus prin filiala TeraPlast Folii Biodegradabile SRL un proiect de investiţii în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, în valoare totală de 11,8 mil. euro, potrivit unui raport publicat miercuri seară la Bursă.
Proiectul a fost depus sub numele ”Înfiinţare unitate nouă de producţie pentru TeraPlast Folii Biodegradabile SRL”, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de circa 5,8 mil. euro şi reprezintă 49% din investiţia totală.
”Piaţa de ambalaje căreia ne vom adresa a fost de 293 mil. euro în 2019. Segmentul de saci, sacoşe şi pungi biodegradabile care face obiectul investiţiei reprezintă 22% din total şi înregistrează cel mai accelerat ritm de creştere. Producţia locală nu poate acoperi cererea, drept urmare aproximativ 46% din totalul consumului din România provin din import. Granulele pentru folii biodegradabile pe care le vom fabrica se importă în acest moment integral din Germania şi Italia. Prin acest proiect intrăm pe o piaţă nouă, care se află la început, contribuim la reducerea deficitului comercial care a fost în 2019 de 17,28 mld. euro şi la alinierea României la obligaţiile pe care le are în contextul european. Cererea în piaţă va creşte în continuare, deoarece până în 2030 toate ambalajele din plastic din UE trebuie să fie reutilizabile şi uşor reciclabile”, a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.
Proiectul de investiţii presupune atât achiziţionarea de echipamente de producţie de ultimă generaţie, cât şi realizarea de construcţii noi. Sacii, sacoşele şi pungile biodegradabile care vor fi produse de către compania din Grupul TeraPlast vor avea un grad de biodegradare de minim 90% şi vor fi certificate „OK Compost” conform SR EN 13432.
Fluxul tehnologic va incude şi echipamente pentru reciclarea deşeurilor rezultate din producţia proprie şi reintroducerea acestora în procesul de fabricaţie. Implementarea proiectului începe în luna noiembrie 2020, iar durata estimată de realizare este de 25 de luni. În urma proiectului vor fi create 93 de noi locuri de muncă.