Marian Porumb, un antreprenor cu aproape două decenii de experienţă în HoReCa şi cu aptitudini în profesia de barman, a investit 156.000 de euro într-un local în Cluj-Napoca, sub numele DOT – District of Toast. Ideea i-a venit în 2017 şi a fost implementată în urmă cu un an şi jumătate, potrivit Ziarului Financiar.
”Încă din adolescenţă am început să lucrez în HoReCa, am urcat de la spălător de vase, până la general manager la un local în Cluj. Apoi m-am gândit la un local al meu, care să fie cartea mea de vizită“, a povestit Marian Porumb, citat de ZF.
Cu o echipă de 13 colegi, la care se adaugă cei din zona de contabilitate şi administrare a afacerii, Marian Porumb a reuşit să se evidenţieze pe piaţa restaurantelor din Cluj-Napoca prin cocktailurile devenite bestseller, dar şi prin borcanele umplute cu diferite preparate – hummus, guacamole, cremă de brânză cu peşte afumat şi altele – concepute ca o metodă de adaptare la realitatea adusă de coronavirus.
Cei mai mulţi angajaţi de la DOT au experienţă ca barman-mixologist, barista, customer experience manager şi floor-manager, dar printre ei se regăsesc şi ingineri. Cu DOT, Marian Porumb a făcut anul trecut afaceri de 1,2 mil. lei (peste 250.000 de euro), iar ţinta este să depăşească această bornă în 2020. Ţinând însă cont de situaţia dificilă prin care trec restaurantele anul acesta, scopul este destul de greu de atins.
”Planul nostru în 2020 era să deschidem încă un local în Cluj-Napoca şi unul în Bucureşti. Până la urmă, nu am mai deschis, dar am făcut un pop-up store în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, unde vindem produsele noastre emblematice. Tatonăm în continuare ideea de a deschide un nou DOT.”, a mai spus Porumb.
În plus, unul din planurile lui Marian Porumb este să facă o fabrică în care să îmbutelieze preparatele pe care le vinde şi astăzi la borcan – hummus, cremă de brânză, cremă de ardei copt, pulled pork şi altele. Un borcan de 500 de grame cu astfel de preparate variază, ca preţ, între 16 şi 50 de lei, iar o sticlă de un litru de limonadă costă 16 lei.