Terapia Cluj, cel mai mare producător local de medicamente, continuă parteneriatul cu Colegiul Ana Aslan pentru a pregăti o a doua clasă de elevi în sistemul de învăţământ dual. Compania a început să pregătească elevi în 2019, având în prezent 56 de tineri în cele două clase. Profesiile pentru care se pregătesc elevii sunt în domeniul industriei de medicamente, urmând ca Terapia să asigure tinerilor un loc de muncă în fabrica din Cluj.
”Sprijinirea celor 56 de tineri nu numai că ne ajută să pregătim o nouă generaţie de angajaţi pentru o industrie înalt tehnologizată, dar totodată ne îndeplineşte astfel şi datoria de a ţine în ţară tinerii care acum sunt pe băncile şcolii, oferindu-le o carieră şi o viaţă mai bună în România”, a spus Dragoş Damian, CEO al Terapia.
Producătorul local pune la dispoziţie echipamentele şi resursele din fabrică pentru practica elevilor, astfel încât aceştia să poată fi încadraţi în muncă şi în perioada de învăţământ. În industria de medicamente, producătorii locali se confruntă cu lipsa personalului calificat, în condiţiile unui exod din ultimii ani. Astfel, marile companii au început să pregătească pe cont propriu, prin programe de internship sau burse, tineri pentru a lucre în fabrici.
Terapia Cluj a anunţat că a donat 50.000 de lei Colegiului Tehnic Ana Aslan pentru achiziţia de echipamente IT pentru elevii care vor învăţa online, în contextual pandemiei de COVID-19. În plus, compania va investi 100.000 de lei pentru a dota un laborator tehnologic pentru pregătirea elevilor ca operatori în industria de medicamente.