15.7 C
Cluj-Napoca
duminică, septembrie 8, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALReţeaua 5 to Go va deschide cafenele în hipermarket-urile Kaufland

Reţeaua 5 to Go va deschide cafenele în hipermarket-urile Kaufland

Lanţul de cafenele 5 to Go, ce are pe plan local peste 150 de unităţi, a semnat un parteneriat cu lanţul german de hiper­marketuri Kaufland, liderul comerţului local. Astfel, în fiecare dintre cele 134 de magazine ale reţelei se va deschide o cafenea.

Pentru reţea acesta este al doilea parteneriat de amploare, după ce la jumătatea anului trecut 5 to Go a anunţat primul acord de acest gen, cu lanţul de magazine de bricolaj Brico Depot. Şi pentru Kaufland acesta este al doilea parteneriat de acest gen după ce recent a anunţat că a ajuns la un acord cu retailerul electro-IT Flanco, un business deţinut de omul de afaceri Iulian Stanciu.

În ce constă asocierea celor doi jucători? Flanco a deschis primul magazin de tipul shop-in-shop în cadrul hipermarketului Kaufland din Târgu-Jiu. Acesta este primul astfel de spaţiu, dar face parte dintr-un proiect ce urmează a fi dezvoltat şi în alte magazine Kaufland din România. Conceptul presupune îmbinarea a două concepte în acelaşi spaţiu comercial, fiecare funcţionând separat, ca magazine independente.

Ideea de asociere în business, care imediat după ’89 a fost respinsă de oamenii de afaceri locali care erau încă sub impactul comunismului, a început să devină tot mai interesantă în ultimii ani când companii multinaţionale, dar şi antreprenoriale au văzut avantajele pe care un parteneriat le poate avea în vânzări şi în ceea ce priveşte vizibilitatea. Astfel, au apărut concepte mixte ce aduc împreună doi jucători din domenii conexe sau complementare.

5 To Go a luat naştere în anul 2015, odată cu lansarea primei cafenele în apropiere de Piaţa Lahovari, la câţiva paşi de Teatrul Ţăndărică. Circa cinci ani mai târziu, 5 To Go depăşeşte 150 de unităţi deschise în mai multe oraşe din ţară. Dacă estimrile iniţiale vorbeau de o cifră de afaceri pe grup de 10 mil. euro în 2020, Radu Savopol afirma anterior că reţeaua va reuşi să obţină în condiţiile actuale undeva între 8 şi 10 mil. euro. În ceea ce priveşte Kaufland, grupul german are afaceri anuale de peste 2,2 mld. euro.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments