Mihaela Rusu, pasionată de mică de modă şi cu experienţă în antreprenoriat, împreună cu fiica sa Antonia, artist plastic, au pus pe picioare în urmă cu doi ani un magazin de tip outlet cu haine de lux în centrul Clujului, unde comercializează şi bijuterii handmade, dar şi lumânări parfumate din ceară de soia, după o investiţie de 15.000 de euro, scrie Ziarul Financiar.
”Totdeauna am fost pasionată de modă, doar că preţurile hainelor pe care mi le doream erau mult prea mari. În copilărie aveam o vecină croitoreasă şi am început să pătrund tainele acestei meserii. Fiecare nouă croială sau textură pe care o descopăr îmi aduce o stare de bucurie. (…) Orice femeie îşi doreşte să poarte haine elegante, dar preţul este o problemă, aşa că m-am gândit că un magazin de tip outlet poate deveni chiar un butic de lux. Totul stă în mărcile pe care reuşeşti să le aduci la un loc“, spune Mihaela Rusu, cofondatoare a brandului Paso Doble Boutique, citată de ZF.
Compania se adresează în special femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 de ani, care dispun de resurse materiale peste medie. În portofoliul Paso Doble Boutique se găsesc articole premium de la branduri ca Desigual, Guess, Orsay, Comma sau Vero Moda. La sfârşitul anului 2020, antreprenoarea spune că ar fi mulţumită cu o cifră de afaceri cam la jumatate faţă de anul trecut, când a realizat aproape 17.000 de lei.