Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) urmează să se înfiinţeze un institut de tehnologii inovative, care va fi unul dintre principalul beneficiar al fondurilor disponibile pentru România în cadrul priorităţii Europa Inteligentă.
”UBB, conform evaluărilor, conform rankingului, este universitatea cea mai bine clasată, nu din Cluj, ci din România și cred că e un motiv suficient de puternic, asta nu înseamnă că nu acordăm atenţie şi altor universităţi. Pe lângă subiectele abordate, care necesită o abordare sistemică şi un dialog permanent pentru identificarea de soluţii pentru creşterea calităţii educaţiei în România, am abordat subiecte importante. Unul dintre subiecte este cel legat de înfiinţarea la Cluj a unuia dintre institutele care urmează să devină principalele beneficiare ale resurselor financiare disponibile pentru România în cadrul priorităţii Europa Inteligentă. Este clar că în urma acestei discuţii, pot să vă spun că la Cluj, în colaborare cu UBB şi cu alte universităţi, pentru că UBB este integrativ în politica educațională și de cercetare pe care o face, va fi un institut de tehnologii inovative, aceasta cu atât mai mult cu cât Clujul a intrat în finala pentru stabilirea Capitalei Inovaţiei”, a declarat premierul Ludovic Orban.